Saluna – interviu cu Raya Al Souliman

Avatar
februarie 21, 2018
4 min read

Pssst psst! Hai, nu-ți mai roade unghia aia și fii atent aici! Avem un proiect muzical românesc pe care trebuie să-l urmărim cu interes: Saluna. Face parte din muzica de calitate românească, zic eu, și, deși e proaspăt, suntem deja introduși în universul artistului prin două videoclipuri realizate de oameni care știu ce fac. Primul clip a fost scos în toamna lui 2017,  cu și de Tudor Cristian Jurgiu, iar al doilea a apărut la începutul acestui an; videoclip ai cărui părinți sunt Raya Al Souliman și Horațiu Șovăială. Regizoarea a fost de acord să-i pătrundem puțin în intimitate și ne-a povestit câte ceva despre ea și despre acest nou videoclip de la Saluna.

Raya este regizoare de film și a terminat masterul la UNATC în 2013. A realizat mai multe scurt metraje și speră să mai lanseze unul și anul acesta. Pe urmă, spune ea, își dorește să se gândească la debutul în lungmetraj.

„După ce am terminat facultatea, am lucrat ca asistentă de regie câțiva ani în film și în publicitate. Văzând cum stau lucrurile în acest domeniu, am hotărât să îmi dezvolt un portofoliu de content comercial- filme de fashion, videoclipuri, reclame, dar și proiecte personale (le găsiți aici). Anul trecut am făcut campania „Human APJ”, pentru Adelina Petcan, designer de bijuterii, alături de Horațiu Șovăială și Mihai Baltac. A fost o experiență pozitivă și o colaborare care m-a motivat să lucrez în continuare. Sunt în procesul de finalizare a mai multor proiecte la care am lucrat, de multe ori cu resurse proprii și mult ajutor de la prieteni, dar astfel am avut libertate totală și pot spune că fiecare mă reprezintă și sunt mândră de rezultat.

Proiectul Saluna a fost o surpriză plăcuta. O prietenă comună m-a recomandat lui Andrei Țîrcă (Saluna), care își căuta regizor pentru următorul clip. I-a plăcut ce mai făcusem, m-a abordat, ne-am întâlnit, ne-am înțeles foarte bine. Procesul a fost unul firesc; am ascultat melodia, m-am gândit la diverse idei și m-am consultat cu Andrei. Apoi, declicul decisiv a fost hotărârea de a-l lua pe Alexandru Dorobanțu să joace. Îl cunoscusem în timpul filmărilor pentru „Human APJ”, unde apăruse scurt în unul din clipuri. Și mie și lui Horațiu ne-a plăcut mult de el și am pus cumva la sertar ideea de a-l folosi și în alte proiecte. El nu este actor, nu are nici o legătura cu acest domeniu, însă are un look și o prezență care nouă ne place; o lejeritate în fața camerei. I-am propus ideea, a acceptat și astfel lucrurile s-au legat. Am filmat timp de mai multe zile pe parcursul unei luni, în funcție de disponibilitatea fiecăruia. Echipa a constat doar din mine și Horațiu, care a filmat. Așadar a fost o atmosferă relaxată, fără presiuni; plecam de dimineață cu mașina, ne duceam în diferite locații pe care le stabilisem dinainte- a fost un proces organic. Singura secvență mai plănuită a fost cea de la Manasia; o petrecere unde Saluna a avut un dj-set. Am filmat acolo, profitând de atmosfera unei petreceri reale și bunăvoința tuturor.

Ultima secvență pe care am filmat-o și prima care apare în videoclip este cea de la spălătorie. Nu mai fusesem niciodată într-o spălătorie tip tunel, în care rămâi în mașină în timpul spălării. Ideea mea era să surprind o anumită stare, o satisfacție de a fi într-o cutie peste care curge apă și săpun, în singurătate. Poate e o viziune ușor romantică sau poate că rămăsesem cu ideea asta de când eram mică și văzusem o secvență asemănătoare în Ally McBeal și mi-a rămas întipărită în minte. În orice caz, am filmat-o, ne-a plăcut senzația pe care ți-o dă tunelul și sunetul apei pe mașină; mi s-a părut potrivită pentru început.

saluna

Pe partea de film, am scris un scenariu de scurtmetraj pe care sper să îl pot filma anul acesta. Urmează să lansez mai multe proiecte – cel mai aproape de a fi finalizat este un film pentru „Prosper Center” în aceeași formulă, eu și Horațiu, însă o producție ceva mai complexă, cu mai multe personaje, locații etc. Apoi mai avem câteva în curs de producție sau pre-producție, despre care voi vorbi la momentul potrivit.”

 

SALUNA este proiectul de muzică electronică al lui Andrei Țîrcă. Acesta este atât DJ, cât și producător. Dacă nu-l aveați deja în playlist, descurcați-vă căștile, căutați Pieces, dați play și din nou play și din nou și din nou.

Categorii:
Avatar
Andreea Cristea

Cele mai noi articole

P Read More

Filmseptembrie 21, 2024

Perseidele se văd mai bine de pe plajă – Trei kilometri până la capătul lumii

La Retrospectiva Anonimul 2024, care a avut loc în București la început de septembrie, s-a văzut și cel mai nou film al lui Emanuel Pârvu, […]

I Read More

Teatruaugust 17, 2024

Ideo Idei 2024 – Interviu Alexa Tofan

Între 1 și 8 august 2024, a avut loc cea de-a nouăsprezecea ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, al cărei motto a […]

I Read More

Teatruaugust 11, 2024

Ideo Ideis 2024 – Interviu Bogdan Tulbure

Între 1 și 8 august 2024, a avut loc cea de-a nouăsprezecea ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, al cărei motto a […]

I Read More

Teatruaugust 9, 2024

Ideo Ideis 2024 – Interviu Ana Crețu

Între 1 și 8 august 2024, a avut loc cea de-a nouăsprezecea ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, al cărei motto a […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie