Expoziția „Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare” organizată de Muzeul Colecțiilor de Artă, în colaborare cu Fundația Ștefan Câlția și cu Galeria Posibilă, cuprinde unele dintre cele mai importante lucrări de pictură semnate de Ștefan Câlția alături de obiecte personale colecționate de acesta de-a lungul timpului. Obiectele joacă un rol fundamental în crearea lucrărilor, alegerea lor fiind determinată de personalitatea artistului. Întâlnirea dintre reflecția artistului asupra acestor obiecte și vizitatori va fi descoperită prin intermediul „Întâlnirilor Audio”, înregistrări cu artistul incluse în aplicația de mobil: izi.TRAVEL.
Pe parcursul a patru luni de expunere, între 20 mai și 20 septembrie 2017, spațiul expozițional va fi unul viu, însoțit de concerte, conferințe, întâlniri cu artistul, ateliere cu copii și numeroase activități deschise publicului.
Încheiem seria de interviuri cu oamenii ce au stat în spatele acestei expoziții cu Irina Nemțeanu, care ne-a vorbit despre modul în care a fost gândită așezarea spațiului expozițional și despre provocările ce au implicat integrarea obiectelor personale în spațiul muzeal din Muzeul Colecțiilor de Artă.

Irina Nemțeanu – arhitect al expoziției
- Ce anume te-a atras la acest proiect și te-a convins să te implici?
Trebuie să recunosc că am o sensibilitate pentru genul acesta de proiect – gândirea unui cadru în care să se înscrie o expoziţie, care să fie strâns legat de conceptul curatorial şi care are menirea de a trasa un parcurs, de a da o coerenţă spaţiului prin diverse structuri proiectate. Cred că arhitectura de expoziţie, spre deosebire de alte tipuri de amenajări interioare, este o expresie impersonala a unui spaţiu care trebui să devină suportul de susţinere a operei artistului. De asemenea, încercarea de punere în valoare a operei şi a personalităţii pictorului Ştefan Câlţia reprezintă o oportunitate, dar şi o adevărată provocare, pentru orice arhitect, cu atât mai mult pentru un tânăr arhitect. Nu în ultimul rând, un alt motiv pentru care am decis să mă implic în proiectul acesta a fost echipa minunată cu care am colaborat de la Galeria Posibilă.

- Cum a fost gândită amenajarea spațiului?
Expoziţia Obiecte grăitoare scoate în evidenţă legătura dintre lucrările şi obiectele personale ale artistului Ştefan Câlţia. Ceea ce a stat la baza amenajării expoziţiei a fost firul narativ, curatorial, context în care arhitectura de expoziţie primeşte rolul de mediator între lucrare şi obiect, între perete şi spaţiu. Nu cred că se poate discuta despre existenţa unui punct de focalizare în cadrul amenajării spaţiului, ci mai curând de intenţia ca o serie de suporturi, de dimensiuni variabile, să contruiască un cadru al expoziţiei.

- Cum ai reușit să faci să funcționeze obiectele atât de personale, aduse din atelierul pictorului Ștefan Câlția, într-un spațiu muzeal care poate părea „rece” la prima vedere?
Spaţiul expoziţional pus la dispoziţie în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă – clădire de patrimoniu cu o puternică atmosferă de sfârşit de secol XIX – a impus de la bun început câteva limitări. Cred că aportul demersului curatorial şi de amenajare a spaţiului este posibilitatea citirii expoziţiei asemenea unei reţele de exponate – prin punerea laolată a lucrărilor şi a obiectele ca sursă de inspiraţie – care reuşeşte să facă trimiteri clare vizitatorului către anumite obiecte, amintiri sau spaţii apropiate ale artistului.

*Bonus, o serie de mini-interviuri cu trei dintre voluntarele care s-au implicat activ în organizarea și continuarea expoziției până pe 20 septembrie: Petra Marin, Andreea Chirca și Alexandra Niță. Voluntarii care au luat parte la expoziție au avut ocazia de a afla mai multe despre universul interior și exterior al lui Ștefan Câlția: au făcut cunoștință cu proiectul în atelierul pictorului, au fost în vizită la Șona – satul natal în care se află casa unde a copilărit artistul și au ținut legătura îndeaproape cu acesta pe tot parcursul proiectului.
1. De ce ai ales să te implici în acest voluntariat?
Petra: Mă ajută în mod direct tot ce se întâmplă aici. Tocmai am terminat anul II la UNArte, Grafică, și nu prea am stat pe gânduri atunci când am văzut anunțul de voluntariat. Motivele sunt diverse: ocazia de a vedea, de la A la Z, cum se organizează o expoziție de mari proporții, interacțiunea cu oameni noi (din domenii similare și nu numai), oportunitatea de a-nvăța, cum s-ar zice, tot felul de lucruri și de a nu sta degeaba. Cel mai important motiv a fost, evident, artistul în cauză. Mi se pare inutil să spun cât de mult îmi place mie Ștefan Câlția – e de la sine înțeles – dar faptul că a fost vorba despre el și nu despre altcineva a făcut din voluntariatul despre care vorbim o experiență unică (și foarte frumoasă).
Alle Niță: Din pur egoism. Am avut odată o zi tristă de care m-am lecuit doar prin picturile lui Ștefan Câlția. Am ajuns apoi la interviuri, cărți, albume, serigrafii… și am uitat de mine. Când am văzut call-ul pentru voluntari de la Galeria Posibilă, a fost o reacție firească.
Andreea: Decizia de a mă implica în organizarea expoziției ca voluntar a venit ca un gest instant și firesc, dirijat de fascinația mea pentru arta lui Ștefan Câlția: zborurile, plutirea gândului, călătoriile imaginare generate de contemplarea pânzelor, alăturate simultan unei apropieri mai profunde față de pământ, tradiție și recuperare a sa. Întoarcerea privirii către valori ale trecutului, dar nu într-un sens paseist, ci ca sursă de învățăminte și înțelegere a unei rânduieli a lucrurilor, a unor practici de bună purtare, gesturi, meșteșuguri și nu numai – toate acestea mi-au scris mail-ul de înscriere aproape de la sine, în secunda doi după ce am văzut call-ul pentru voluntari, în timp ce îmi încrucișam degetele în speranța că mai e loc să îmi strecor și eu entuziasmul și dorința de implicare.
2. Faptul că ai privit „din interior” această expoziție te-a făcut să îl privești cu alți ochi și pe artist?
Petra: Clar. A fost cea mai mare oportunitate pe care a oferit-o experiența asta. Când vezi lucrările unui artist pe care îl iubești rămâi, bineînțeles, cu trăirea în fața lor, cu care poți face ce vrei, din care poți înțelege ce vrei. Când ai ocazia să îl cunoști ca om capeți, în funcție de dorința lui de autodezvăluire, mai mult sau mai puțin insight. Pentru mine a fost extraordinar să mă plimb împreună cu el prin Șona – prin sat, pe dealuri – și să-l ascult vorbind despre un lucru sau despre altul, să îmi arate pe viu locurile reprezentate în pictură sau să-mi explice ce îi place la un anumit peisaj. Cel mai important, mi-a întărit ideea (repetată de el mereu) că limita dintre starea de visare și realitate nu prea există, că lucrurile pe care le reprezintă și le-a reprezentat toată viața sunt la fel de reale pentru el ca orice altceva. Faptul că am putut să mă plimb, ca să zic așa, prin picturile lui Ștefan Câlția, să văd pe viu casa lui, locurile prin care a copilărit, să ascult povești despre ele, să recreez o parte din traseul ăsta, pentru mine a însemnat enorm. Mi-a dat o altă perspectivă nu numai asupra lui ca artist, ci și asupra mea, pentru că m-am întors cumva reîncărcată și cu o atitudine mai pozitivă legat de ceea ce vreau eu să fac.
Alle Niță: Aș fi vrut să răspund că pe artist nu, dar pe om, da… însă mi-am dat seama că nu știu granița dintre ele, așa că am să improvizez: am văzut mai mult din partea umană, din activitățile zilnice care susțin artistul. Am primit niște ochelari de vedere și acum e totul puțin mai limpede, clar, dar la fel de fascinant.
Andreea: Cu siguranță. Privirea „din interior” a contribuit la o înțelegere aprofundată a lucrărilor, obiectelor, a relațiilor care se generează între obiect-artist-lucrare-privitor, a schimbului de stări create în acest cerc, care îmbogățește povestea inițială a obiectelor cu sensuri mereu noi, mereu altfel. Observarea obiectelor în context a fost, de asemenea, un privilegiu: fiecare obiect în parte, la locul lui, spunându-și povestea, dar nu într-o tonalitate discordantă, ca într-un turn Babel, ci într-o minunată armonie cu glasurile celorlalte lucruri din jur, aflate în casa și atelierul artistului. Mai mult, călătoria la Șona m-a transpus pentru câteva momente în povestea spusă în picturi. Drumul pe care am pășit de atâtea ori cu gândul ieșea din pânze și se desfășura chiar în fața ochilor mei, copacii, dealul, guruițele, norii, munții și satul plutind deasupra ceții. Împlineam, în felul meu, o călătorie și îmi dădeam seama, cu cât înaintam alene pe coline și mă încărcam cu lumea din jurul meu, că acele lucruri pe care le categoriseam ca fiind elemente ale unei arte fantastice, fac parte dintr-o realitate „privită din alt Loc”, după cum ne spune și artistul.
Expoziția este deschisă până pe 20 septembrie, la Muzeul Colecțiilor de Artă
Program de vizitare: de sâmbătă până miercuri între orele 11.00 – 19.00
Gratuit: prima miercuri din fiecare lună
Tarif bilet întreg: 10 lei (cu reducerile obișnuite)