După un an de pauză, ne-am întors, mai mult sau mai puțin, la normalitatea pe care o știam înainte de pandemie. Și pentru că domeniul cultural din România a fost poate unul dintre cele mai afectate, cu teatre și cinematografe închise și fără concerte, am vrut să ne îndreptăm puțin atenția către artiști și creativi, majoritatea independenți, și să luăm pulsul situației.
Pe Didi am cunoscut-o la festivalul de film NexT. Era, ca și acum, fotograf, iar când am aflat că a deschis, anul acesta, Știrbei47, am fugit să-l văd și s-o felicit. Am vrut și să aflu mai multe despre mic Wonderland al lor, care a adunat deja o comunitate faină în jur.
Ce a însemnat pentru voi din punct de vedere profesional perioada de pandemie?
Anul trecut a fost un moment în care multe s-au accelerat, dar au și devenit mai clare. La nivel individual, pentru noi, a fost un an chiar bun. Am avut mai mult timp să contemplăm și ne-am dat seama care ne sunt interesele și în ce direcții vrem să mergem. S-au cristalizat proiecte și a devenit mai clară urgența de a le începe.
Dana și Iselin au demarat proiectul „laborator artistic” care a crescut organic în toată această perioadă și care și-a găsit variate moduri de manifestare și expresie. Maria a dezvoltat „micul HAOS”, un proiect mai vechi de design de jucării pe care a reușit să-l crească în ultimul an și și-a clarificat un proces de lucru spațial în crearea de jocuri-instalații. Pentru Didi, nevoia de a avea un spațiu în care să se desfășoare și în care să se simtă în siguranță a devenit evidentă, ea fiind și cea care ne-a adus împreună.
În 2021 ați deschis Știrbei 47. De ce în 2021?
Fiecare dintre noi avea de mai mult timp în minte, într-o forma sau alta, acest plan. Însă niciuna nu-l putea face de una singură. Conjunctura fericită a fost exact întâlnirea dintre noi 4.
Inițial, Didi i-a propus Mariei să caute împreună un spațiu în care sa se poată juca în voie și să poată pune în scena proiecte pe care le aveam în minte. În același timp proiectul „laborator artistic” creștea și Dana și Iselin își doreau un loc în care să se poată întâlni cu tinerii artiști și unde să pună rădăcinile unei comunități în devenire.
Din momentul în care aceste intenții s-au întâlnit neașteptat la o bere pe terasă la Verona, lucrurile s-au rostogolit repejor. O săptămână mai târziu găsisem deja spațiul.
Cum putem ajuta industria creativă în perioada asta? Pe bune.
Industria creativă nu știm dacă are nevoie de ajutor, însă e clar că artiștii independenți, și mai ales cei aflați la început, nu au dus-o neapărat bine în ultima perioadă. E dificil când ești pe cont propriu. De asta ne interesează să fim o intersecție, să facem posibilă întâlnirea și solidarizarea artiștilor tineri dar și de a da spațiul necesar găsirii unui public și a unei comunități care să îi susțină (și care să le conștientizeze importanța).
Vă invităm să dați sfoară în țară și dacă are loc un eveniment să vă faceți timp să mergeți și să luați cu voi și prieteni, chiar dacă ei activează în domenii diferite. Important este să începem să construim un interes viu pentru scena artistică și să familiarizăm publicul larg cu spațiile artistice independente.
Ce nu va mai fi la fel?
Credem că ne vom concentra mai mult pe procesul de construcție și mai puțin pe critică. Vom renunța la veșnicele comparații și la ierarhizări și vom începe să gândim mai degrabă sub umbrela unui „împreună”. Ceea ce ar fi grozav să înțelegem este faptul că solidaritatea grăbește de multe ori procesele, că poți învăța din mai multe direcții.
Comparația între spațiile artistice independente nu va mai fi la fel. Credem că este necesar să începem să înțelegem beneficiile solidarității în mediul artistic. Și ne bucurăm să vedem că apar spații noi și foarte vii în București. Ne bucurăm să facem parte din această tendință post-pandemie.
Totodată, ni se pare importantă apropierea dintre artiști și public, câteodată chiar estomparea acestei granițe. Cu anul acesta, ne dăm seama din ce în ce mai tare câtă nevoie au unii de alții. Vedem ca esențială prezența artei și artiștilor în realitatea contemporană și necesitatea publicului de a interacționa cu acest tip de cunoaștere. Pe de altă parte, artistului în turnul de fildeș nu mai este adaptat pentru lumea actuală. El trebuie să preia și un rol pedagogic, de a-și face înțelese demersurile și necesitatea muncii sale. Artistul trebuie să fie și un pedagog al propriei arte, un creator al propriei comunități.
Ce pregătiți în perioada următoare?
Festivalul Scriitorilor a lansat în august un call dedicat elevilor din clasa IX-XII pasionați de fotografie, iar cei 10 norocoși se vor întâlni, în perioada 31 august – 7 septembrie, la noi, cu doi mentori – Cornel Moraru și Mihai Smeu. În cadrul sesiunilor de lucru, vor avea ocazia să realizeze o serie de fotografii care au ca temă paralela dintre „Scrisorile din Exil” ale lui Ovidiu și percepția lor asupra lockdown-ului.
Rezultatele vor fi expuse la noi. Vernisajul e pe 16 septembrie, așa că vă așteptăm!
