Suprarealismul a luat naștere în 1924, când Andre Breton a publicat ”Primul Manifest Suprarealist”, o lucrare care introducea curentul în lumea literaturii. Definiția lui Breton pentru suprarealism este ” un automatism psihic în forma sa cea mai pură, prin care individul poate exprima- atât sub formă verbală, cât și în orice altă formă- funcționarea exactă a gândului”, astfel că de-a lungul anilor 20 tot mai mulți artiști s-au alăturat mișcării, zona de interes a acesteia mutându-se în special în sfera artelor vizuale. În mare măsură, suprarealismul a fost o reacție la consecințele Primului Război Mondial și o nevoie de inovații în domeniul artelor, literaturii și al științelor. Curentul a ajuns și în România, promovând explorarea subconștientului și a viselor prin intermediul artei.
Trecând peste partea de istorie, probabil că am auzit și am văzut cu toții cel puțin o lucrare suprarealistă. Îi știm pe Dali, pe Magritte și pe suprarealiștii noștri cunoscuți, Gellu Naum, Gherasim Luca și Victor Brauner. Dar suprarealismul este mai mult decât lucrări și idei „fără sens”, de neînțeles și de neabordat. Un mod prin care suprarealismul poate fi înțeles ( și chiar practicat!) de oricine sunt tehnicile suprarealiste, o valoroasă moștenire a curentului. Cea mai cunoscută și des folosită este tehnica decupajului sau colajului, însă sunt multe alte tehnici, inclusiv în domeniul literaturii, prin care artistul se folosește de subconștient . În continuare, am să descriu câteva din cele mai interesante și ușor de realizat, pe care le-am abordat și eu.
Automatismul este tehnica prin care actul creației este realizat de inconștient. Mâna se mișcă liberă pe foaie și tot ce apare îți poate da un indiciu despre adâncimile subconștientului tău. Prin intermediul acestei tehnici am realizat o poezie și un desen- dar mi-a fost greu să realizez o lucrare finală, completă, fără să gândesc. Aveam impulsul de a corecta și ajusta anumite chestii, dar consider că pentru prima oară am rezistat eroic și cu siguranță voi reveni asupra automatismului, fie și doar pentru inspirație sau schițe.
vreau să nu mai am zodie să
nu calculeze nimeni câte oglinzi
sunt în personalitatea mea albastră ca o rodie
atâtea motive & nici măcar unul important
oricum toate poemele mele sunt automatisme
Bulletism-ul presupune cerneală aruncată la întâmplare pe o foaie de hârtie și apoi compunerea unei lucrări pornind de la petele formate. M-am super-distrat ( și super-murdărit) și am realizat o lucrare pe care o numesc Flori în spațiu.
Am abordat (deși nu pentru prima oară) și colajul, care începe să îmi placă din ce în ce mai mult. Așa că am rupt foi din reviste, am decupat, am lipit și am combinat imagini până am creat un tot unitar. Asta mi-a adus aminte de școala primară, când făceam astfel de colaje micuțe și le legam în piept drept mărțișoare. Ar trebui să revină moda asta.
În final am abordat o tehnică ce trebuie făcută de două sau mai multe persoane. Împreună cu o prietenă am jucat Exquisite Corpse. Spun jucat pentru că este mai mult un joc suprarealist, în care cele două persoane contribuie amândouă la realizarea unui desen sau a unui text. Prima persoană scrie/desenează apoi acoperă o parte din ce tocmai a făcut, lăsând următoarea persoană să continue. Este mai mult un joc decât o tehnică în sine întrucât nu contează neapărat acuratețea creației, ci surpriza și șocul pe care o crează lucrarea finală.
Mi-am descoperit subconștientul? Poate, căci eu nu cred că aș fi desenat vreodată flori în spațiu fără un motiv anume. Însă în mod sigur am descoperit că aceste metode sunt utile mai ales pentru inspirație și pentru momentele în care parcă ai face ceva creativ, dar nu știi ce. Spor la lucru!
