That 70’s Party în J’ai
Săptămâna trecută, pe 4 noiembrie, a fost That 70’s Party în J’ai Bistrot (unul dintre cele mai cozy locuri din București, unde, în ultima vreme, au și o pisică!). S-a dansat, deci, pe muzica anilor ’70 și s-a proiectat Grease, din 1978. A fost disco, disco ball și, de asemenea, a fost ultimul party organizat de Club Interact Triumph.
Evenimentul, precum toate event-urile Interact, a fost caritabil, toți banii fiind strânși pentru asociața Little People.
Ce e Little People?
Asociația Little People s-a născut din inițiativa fondatorilor Katie și Shajjad Rizvi în 1996 în Cluj Napoca din dorința de a oferi fiecărui copil și adolescent bolnav de cancer sprijinul de care are nevoie. În prezent asociația pune la dispoziția domeniului oncopediatric din România și Republica Moldova o serie de servicii de înaltă calitate, programe zilnice de suport psihosocial a pacienților, evenimente complexe pentru tinerii supraviețuitori de cancer, profesionalism în coordonarea voluntarilor, sprijin material al secțiilor din spital prin proiecte de renovare a camerelor de joacă, donare de aparatură medicală și achiziționarea medicamentelor greu accesibile, grijă și implicare constantă din partea unei echipe dedicate.
Ce e Interact Triumph?
”Interact este o organizaţie internaţională non-guvernamentală, non-profit, constituită din elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, ce are ca scop ajutarea comunităţii din care fac parte; un ONG adresat liceenilor care doresc să se implice în societate, organizând proiecții umanitare.
E unul din cel mai importante programe susţinute de Rotary International, cu mai mult de 10,700 cluburi dezvoltate în 109 ţări și cu aproape 200,000 de tineri.”
Motto-ul Interact-ului, care mie-mi place mult, este ”Service Above Self”.
Despre Interact
Am vrut să intru în Interact pentru că, la sfârșit de clasa a noua, am făcut primul meu voluntariat, la asociația Ajungem Mari. Am predat literatură universală unor copii defavorizați și-am întâlnit o fetiță care mi-a povestit cum nimeni nu voia să se joace cu ea, pentru că toți o strigau ”monstru”. Pentru că, ziceau ei, ce fel de copil putea fi abandonat de părinții lui, dacă nu un monstru?
Chestia asta m-a mișcat foarte mult. Pe moment, nu am știut exact cum să reacționez, și doar am încecat să spun lucruri reassuring fără să izbucnesc în lacrimi. Dar, long-term, m-a marcat foarte tare, pentru că m-a făcut să-mi dau seama de cât ajutor e nevoie în lume.
Cam pe atunci, am dat, din întâmplare, de call out-ul Interact, și mi-am dat seama că și eu, la rândul meu, voiam și vreau să ajut.
Așa că am intrat în Interact în clasa a zecea. După ce am văzut call-out-ul de recrutare pe Facebook, am vorbit cu Bianca, care era pe atunci directorul PR al clubului. Mi-a explicat că trebuia să trimit un CV, și, dacă era ok, urma să fiu chemată la interviu. Totul era foarte profesionist, și eu am avut multe emoții; nu mai făcusem niciodată un CV înainte.
După ce m-am uitat prin multe exemple de CV-uri, am reușit să-mi fac unul, cu multă atenție, în Europass. Am fost chemată la interviu și, mai apoi, am intrat ca recrut în Comisia 3. Asta e „perioada de probă”, adică o perioadă de vreo două luni, în care, alături de alți recruți, am avut de organizat un eveniment – caritabil, bineînțeles.
În perioada asta, am avut ședințe în fiecare duminică – a fost cam prima chestie ‘serioasă’ și constantă pe care am făcut-o. Și mă simțeam foarte profi. La primele ședințe, fiecare recrut trebuie să propună un proiect, prezentându-l și susținându-l în fața echipei. Eu am vrut să organizez „un eveniment cultural și caritabil”, cum ar spune George Roșu. Inițial, mă gândisem la o expoziție sau la o proiecție de film, pentru că, pe atunci, mergeam numai la event-uri de genul, la care mergeau și toți prietenii și oamenii pe care-i cunoșteam. Un event trebuie să fie mereu „de actualitate”, după cum am învățat.
Și, deși mulți au fost sceptici – „ce adolescenți mai merg la event-uri culturale?”- am devenit, împreună cu un alt recrut, Alexandra, coordonatoare de proiect. A fost o responsabilitate extrem de mare pentru un elev de clasa a zecea (de a organiza un event reușit, de a strânge destui bani ȘI de a demonstra că „adolescenții” sunt, de fapt, interesați de „cultură”). Am muncit două luni pentru event-ul ăsta, care s-a numit „The In-Between Collection”.
Expoziția/proiecția de film a devenit ceva mult mai complex, adică un „eveniment cultural”, unde am expus peste 30 de adolescenți – fotografie, pictură, schițe. Am avut standuri numai cu chestii făcute de adolescenți: reviste (tocmai se lansase Plic, o revistă), stickere, haine, accesorii, prăjituri. I-am avut și pe minunații de la Ia-ți o poză la portofel. Expoziția a fost urmată de trei concerte super mișto: POETRIP, Sketch, Dekadens.
Overall, a fost greu de organizat și a fost multă muncă, dar în asta a constat toată frumusețea. Am avut probleme cu locația, probleme cu cei 16/17 ani pe care îi aveam cu toții, probleme cu distribuirea biletelor. Dar așa am învățat că nu conta cât de mici (din toate punctele de vedere) eram: mereu poți să faci ceva mare, pentru nu contează cât de mic ești atâta timp cât vrei să lupți pentru ceva mai mare decât tine.
Pentru că, într-un final, event-ul a fost un succes și am strâns în jur de 100 de milioane, pe care i-am donat Asociației P.A.V.E.L., asociație care se ocupă cu ajutorarea copiilor cu cancer, a părinților copiilor cu cancer.
Nu pot să descriu cât de frumos a fost să reușești să ajuți, să ai un impact pozitiv. Să înțelegi cât de mic ești și să încerci să fii mare. Pentru că despre asta e Interact, sau orice altă organizație/acțiune de voluntariat: despre a încerca să fii mare, mai bun și mult mai implicat în lume.
După event-ul ăsta, am intrat ca membru în Interact. Mai târziu, am devenit director PR. Au urmat teambuilding-uri, proiecte internaționale, conferințe prin toată țara, și, evident, multe alte evenimente: The Sound of Cinema, în Carol 53, care a constat în adunarea a mai multor filme din diverse perioade (perioade delimitate de ani, cum ar fi anii ’40 – Citizen Kane; anii ’50 – A Rebel Without a Cause, Sunset BLVD, A Streetcar Named Desire, Roman Holiday; anii ’60 – La Dolce Vita, The Good, the Bad & the Ugly, Blow-up etc) și în creionarea atmosferei respective, adică proiecție de still-uri, cu coloana sonoră a filmelor pe fundal, și afterparty la subsol la Carol. În plus, proiecțiile ”39 Steps” (Hitchcock, 1935) și Charade (Stanley Donen, 1963). Toate donațiile au fost trimise asociației ANVR, adică Asociația Nevăzătorilor din România. The Empathy Collection, o altă expoziție cu lucrări ale adolescenților, organizată la ArCub, pentru victimele tragediei de la Colectiv. The Silent Party, care este event-ul caracteristic al Interact-ului, și pe care l-am avut în mai multe ediții, a presupus o petrecere variată, care practic a satisfăcut o variațe de gusturi muzicale. Muzica s-a ascultat numai la căști, pe trei canale: Classic Rock, Today’s Hits și Reggae, Dub & DnB, iar toate fondurile strânse s-au donat Asociației Darul Sunetului. Générosité en deux actes, organizat la centrul cultural ArCuB, care a constat într-un spectacol de balet, susținut de trupa de tineri balerini “Ballet Art”, iar muzica spectacolului a fost asigurată de Florin Budnaru. Bucharest Winter Race&Afterparty – o mini-aventură și un mod de a cunoaște oameni și lucruri noi, noutăți, printr-un treasure hunt, urmat de o petrecere în Control. Donațiile s-au dus la Asociația „Speranța pentru tine”. World Wide Studies, event care a informat elevi, liceeni, cu privire la oportunitățile de studiu din străinătate.
Și, bineînțeles, lista e lungă: le puteți găsi pe pagina noastră, Club Interact Triumph.
Și e important să faci parte în proiecte precum Interact pentru că te ajută să-ți dai seama că poți și că e nevoie. Deci fiți cu ochii pe noi, în curând o să ne lansăm un site, pregătim și mai multe evenimente frumoase, caritabile și urmează call-out-uri de recutări.
De la Teodora Mistodie, fostă președinte Interact Triumph, despre Sound of Cinema (a.k.a our baby) și cât de frumos e să faci ceva selfless: pentru că, în fond, ideea e service above self.
„De Interact Triumph am auzit pentru prima dată cand mă uitam pe facebook și am văzut că recrutează noi membri. Era vara de după clasa a 9-a, pe la final, și chiar mă gândeam că ar fi cazul să încerc ceva nou. Nu știam exact ce presupune, dar auzisem de unele evenimente și am făcut un mic research. Părea interesant. Și serios. Am trimis CV, am trecut de interviu și am intrat într-o comisie care a ajuns să ajute la organizarea Silent Party 2 (concept nou pentru mine; foarte drăguț – oameni, petrecere, dans și căști la care tu alegi ce să asculți). Atunci am cunoscut-o pe Raluca, președintele. Revenind la primul meu eveniment, a fost ceva neașteptat – un fel de entuziasm de novice, cu responsabilitatea statului la intrare și a umblatului cu bani, plus micile pauze în care am apucat să dansez cu prietenii care au venit pentru mine. Pe una din frecvențe am prins la un moment dat Californication, deci pot sa spun ca a fost o seară reușită.
Au urmat o perioadă de probă 2 și un teambuilding la Brașov, care m-au convins că am făcut alegerea bună – trecusem de stadiul de outsider, am ajuns să cunosc restul echipei și să formez un alt fel de relație cu ei, una mai caldă, care lasă în urmă bariera aia de formalitate de care te lovești la început. La o ședință am propus primul meu proiect – The Sound of Cinema. And my baby grew up so fast (with a little help from my friends, desigur). Timp de o lună (poate chiar mai mult) eu și Tea am alergat prin oraș pentru locație, am trimis zeci de mail-uri, am dat multe telefoane și am făcut nopți albe încercând să găsim artiști pentru expoziție, decor, filme, postere și o campanie de promovare care să umple casa de pe Carol Blvd. Am și vorbit la radio. Ce am făcut noi la început de mai dovedește că /aproape/ orice este realizabil dacă tragi tare și îți dai silința și nu te dai înapoi din a cere ajutorul colegilor.
Pentru o zi întreagă, Carol 53 a devenit casa noastră, a tinerilor pasionați de muzică și film – am avut un perete plin cu postere de film, am proiectat 2 filme atât de vechi încât au intrat în domeniul public (și au avut și spectatori care au venit special!), am avut random jam sessions între prieteni (în grădină, în sufragerie și în groapa din sufragerie) și o petrecere la subsol. Am traversat în timp și spațiu pentru câteva ore. Da, a fost și destul de stresant, fiindcă eram „niște copii care închiriază o casă și aranjează o expoziție”. Multă responsabilitate, multe detalii de luat în calcul. Dacă nu era Raluca să ne ajute cu o zi înainte, nu am fi avut scaune la proiecții. Nici brățări la intrare. Poate ar fi fost totul un mic haos. Nu mai întâlnisem până atunci o persoană pe care s-o admir atât de mult și în preajma căreia să simt atâta siguranță și calm. Mi-am zis că ăsta e genul de persoană de care vreau să ajung. Încă încerc. Mă uit acum prin pozele de la eveniment (făcute de draga de Lia) și mă simt mândră – că am făcut ceva ce îmi place, că totul a mers bine, că am strâns și donat bani (către Asociația Națională a Nevăzătorilor, cu al cărei președinte -domnul Radu Sergiu Ruba- am păstrat legătura), că oamenilor le-a plăcut filmul de Hitchcock pe care l-am ales, că prietenii mei s-au distrat, că acum mă uit înapoi la ziua aia de primăvară și zâmbesc.
În al doilea an de interact am coordonat o comisie de recruți (fete descurcărețe care au făcut mai mult singure o petrecere tematică – The Magical World of Hogwarts – în Herăstrău) și tot cu Tea am organizat într-o săptămână The Empathy Collection (sau remake In-Between Collection, her signature event), o expoziție+licitație la Arcub (Batiștei) unde tineri talentați și-au lăsat pe mâna noastră lucrarile pentru a ajuta victimele din Colectiv. Sofia, președintele următor, mi-a dat task-uri în plus și m-a luat cu ea la diverse întâlniri. Am fost la prima mea Conferință Districtuală, la Tg. Mureș. M-am revăzut cu prieteni din țară care încearcă și ei să schimbe lumea prin interacturile de la ei din oraș. Mi-am dat seama că fac parte din ceva mult mai mare decât îmi imaginasem. Și cred că de asta am și vrut într-o asociație ca Interact – pentru a aparține de ceva și de cineva, pentru oamenii pe care îi descopăr pe parcurs, pentru relațiile și locurile pe care le valorific cu fiecare proiect, pentru schimbarea pe care vreau și pot să o aduc în jurul meu.
Fast forward ~2 ani de la interviu – am ajuns președinte la Interact Triumph. Și tot ce vreau este să continui să pun în aplicare ce-mi schițez în minte. Sper să-mi iasă. Și sper ca oamenii care au rămas și care vor veni în club să aibă impresia de siguranță pe care am avut-o eu la început.”
