„Un cal intră într-un bar și-i cere barmanului bere Goldstar de la butoi. Barmanul îi dă, și calul bea și cere un pahar de whisky. Îl bea, cere un pahar de anason. Bea. O votcă chaser și bere… Ăla, șoferul, îmi povestește o mie și una de nopți, iar eu caut numai să scap de el și-mi răpăi în cap cu vibrațiile geamului ferestrei, și-n mijlocul vibrațiilor parc-aud deodată un glas de departe, din deșert, și e greu de deslușit ce-i cu glasul acesta, dar seamănă un pic cu un cântec pe care mi-l cânta mama când eram mic, când aveam vreo trei sau patru ani. De unde vine, vă jur că nu din mine, ani de zile nu mi-am amintit de cântecul ăsta, mi-l cânta când nu adormeam, sau când eram bolnav, mă lua în brațe, mă legăna și se legăna odată cu mine, Ai li luli lu, schlaf main taiere shefsele, mach zu di klaine aigelech…”
Cam așa arată, in a nutshell, cartea lui David Grossman – „Un cal intră într-un bar” , câștigătorul Man Booker în 2017. Nu-i un manifest suprarealist, ci doar un moment de… stand-up comedy. Probabil mulți dintre voi au fost până acum la o astfel de reprezentație plină de umor, un one-man show care ar trebui să ne stârnească garantat buna dispoziție. Însă poate nu întotdeauna v-ați și gândit înainte ce abilități trebuie să aibă cel de pe scenă și în ce măsură poate exercita asupra voastră un efect magnetic. Glume mai mult sau mai puțin bune, mai mult sau mai puțin deocheate, totul aflându-se sub imperiul râsului; fie că e el haz de necaz sau orice altceva. Tema acestei cărți este strâns legată de această manifestare artistică.
Temă despre care, pe măsură ce citești, îți dai seama că nu e decât o cortină, un paravan în spatele căruia se ascunde un om, ca noi toți, cu o poveste de viață. Un fost copil care și-a făcut într-o tabără un prieten pe care nu-l poate scoate din viața sa. Sau invers. Rămâne de apreciat de fiecare dintre voi.
Așadar, într-un orășel din Israel, Dovală Gi, alias Ursuleț, își ține momentul de stand-up într-un local. Felul în care o face însă este atipic, și asta m-a captivat când am citit cartea. În ziua când împlinește 57 de ani nu lipsesc bancurile, desigur, dintre care unele deocheate, și nici interacțiunea cu publicul, care se dovedește mai mult sau mai puțin stânjenitoare pentru cei aflați în fața lui. Dar ceea ce face diferența este modul în care toate acestea se întrepătrund cu povești de viață, fragmente autobiografice, lucruri de zi cu zi, prin care trecem cu toții, și referiri subtile la un anumit spectator… Spectator care nu ar fi vrut să se afle acolo, însă dintr-un motiv sau altul se simte obligat să asiste la ceea ce se întâmplă.
El este Avishai Lazar, fost avocat, care nu îl mai ține minte pe Dovală, prietenul din tabără, până nu primește un telefon de la el în care este invitat la spectacol. Sceptic, refuză. Puterea de convingere a interlocutorului este însă cea care îl face să se răzgândească. Nici lui Avishai nu-i merge prea bine. Cariera sa de avocat nu e una dintre cele mai stabile sau mai ușoare, iar perioada în care se află e una de ușoară confuzie.
Ce reușește să facă Donvală din prietenul său și din public este cel mai bun semn că persuasiunea reprezintă în zilele noastre una dintre cele mai de temut arme. Îi scoate din zona de confort pe spectatori, nu ezită să îi tachineze sau chiar să îi lovească unde îi doare mai tare, totul pentru a le demonta percepția despre stand-up. „Și ce bine îmi pică să fiu cu voi joi seara în fermecătoarea voastră zonă industrială, și încă la subsol, exact deasupra atrăgătoarelor zăcăminte de radon, și să scot pentru voi din cur un șirag de bancuri, păi nu?” , subliniază el plin de ironie. Ei nu trebuie să fie acolo doar ca să asculte pasiv o serie de poante pregătite de acasă, sau să râdă frenetic la auzul lor.
Stand-up-ul nu e spălare pe creier, nu e manipulare. E, la o adică, o artă.
„Aproape în orice clipă poți să te faci țăndări sub ochii tuturor. Ai ratat poanta la milimetru, sau, să zicem, ai pus un cuvânt într-un loc nepotrivit în propoziție, sau vocea ta a urcat nițel înainte să coboare – și publicul ți se răcește numaidecât. Dar o secundă mai târziu îl atingi așa cum trebuie și el își crăcește picioarele.” Iar el vrea să aibă un public temperamental, care să îl susțină, să îl admire, dar care să fie și exigent. Și se pare că are într-adevăr parte de unul: ”majoritatea spectatorilor aplaudă cu simpatie, dar o mică parte, tinerii din sală, își țuguie buzele ca niște maimuțoi și huiduiesc. El își sterge sudoarea de pe frunte și de pe obraji cu o batistă roșie, o batistă uriașă de clovn de circ, și lasă cele două grupuri să se răfuiască nițel unul cu celălalt, spre marea plăcere a amândurora.”
Ce este însă în spatele unui om de stand-up, care aparent e tot timpul cu zâmbetul pe buze și aparent nu ia viața prea în serios, puteți afla din rândurile cărții. Poate vă va schimba și vouă percepția cu privire la acest gen de comedie… pe viu.
Planurile cărții se întrepătrund în momentul în care ambii ajung să-și rememoreze viețile, dar și zilele petrecute în tabără. Atitudinea cu privire la evrei, inocență, prietenie, naivitate, toate își găsesc locul în aceste intervenții care se așează parcă într-o balanță care își tot schimbă talerele.
În ultimele trei pagini întâlnim, poate, o mai mare concentrare a intrigii decât în toate celelalte: la finalul numărului de stand-up rămân în „scenă” doar Dovală și prietenul său, vechiul său prieten din copilărie. Cei doi poartă o convorbire transcrisă de autor fără linii de dialog (așa cum apar, de altfel, dialoguile în toată cartea), iar apoi părăsesc sala de spectacol ca și cum ar fi doi vechi amici ieșiti la o bere într-o tavernă oarecare. Îi unesc, într-un fel sau altul, atâtea amintiri prinse în doar câteva zile din copilărie.
Pentru mine cartea a fost o plăcută surpriză și aș recomanda-o cu drag tuturor, dar mai ales celor care merg la stand-up. Dacă nu o să vă schimbe percepția despe gen, cel puțin o să aveți parte de o poveste atipică, în care a citi printre rânduri e aproape o cerință pentru a prinde adevăratul fir al poveștii.
Iar la urma urmei, poate atât de puține ne rămân și nouă din povestea vieții noastre: amintiri, glume, zâmbete, experiențe… cam câte încap într-un număr de stand-up.
Cartea se poate găsi pe site-ul Cartepedia, chiar aici.
