Viața secretă a marilor scriitori de Robert Schnakenberg, ilustrații de Mario Zucca, traducere din limba engleză și note de Mădălina Vasile, editura Art, 2017, 303 p. Disponibilă pe Cartepedia, aici.
„Nu văd deloc rostul de a arăta lumii cum mă spăl pe dinți” spunea la un moment dat ilustratorul Cristoph Niemann în documentarul Abstract: Arta designului. Pentru unii artiști, mai exact pentru cei care experiențele cotidiene și mundane au devenit obiectul creației lor, această afirmație pare cam deplasată. Cât de mult cântărește biografia în actul creator rămâne o problemă deschisă pe care nu o vom discuta aici. Ce ne interesează este ceea ce spune în continuare Niemann. El crede că publicul nu își dorește autenticitate și nu este interesat să afle mai mult despre artist decât se găsește în opera sa. Deși înțeleg de ce Cristoph Niemann gândește așa, nu pot să fiu de acord cu el. Nu ne mulțumim doar cu un roman sau cu un tablou. Din contră, ele ne pot stârni curiozitatea și mai mult, oferindu-ne diferite indicii în legătură cu viața creatorilor lor. Și așa începem să căutăm și să săpăm adânc după răspunsuri. Ni se va spune că suntem pe o pistă falsă, că riscăm să ne îndepărtăm de esența operei respective și că ce o să găsim pe teritoriul pe care am intrat nu ne va aduce nicio satisfacție. Probabil toate acestea sunt adevărate, dar suntem oameni și o să fim mereu interesați de alți oameni. Ca destinatari ai mesajului, noi vrem ca acesta să ne apropie de experiența umană a emițătorului. De altfel, ne-am mulțumi cu romane ca cel scris de acel program de inteligență aritficială japonez care a trecut de prima etapă a unui concurs literar național.
Poate mai mult decât în alte cazuri, viețile scriitorilor trezesc curiozitatea publicului larg. Este mult mai accesibil să încerci să vezi ce e biografie și ce e imaginație într-o poveste decât într-un tablou, de exemplu. Între monografiile exhaustive și biografiile romanțate există o sumedenie de cărți care promit să ne transporte în intimitatea scriitorilor. Am recenzat un astfel de volum, în februarie, de Valentine’s Day. Cealaltă jumătate e un studiu pertinent și un pas înainte în procesul de a înțelege cum viața privată a unui artist influențează creația acestuia. Dar după ce recenzia a fost publicată mi-am propus ca pentru o perioadă de timp mai îndelungată să nu mai citesc biografii ale scriitorilor și să mă mulțumesc cu ce au scris ei.
Nu am fost consecvent și m-am lăsat păcălit din nou. Responsabil pentru întoarcerea mea în jocul biografemelor e volumul Viața secretă a marilor scriitori de Robert Schnakenberg, publicat la începutul anului, la editura Art. Am ales să fiu naiv și să îmi fac așteptări, având speranța că o să fiu surprins și nu o să citesc din nou o carte care promite revelații și livrează doar platitudini. Am vrut să o răsfoiesc în librărie, înainte să o cumpăr, dar toate exemplarele pe care le-am găsit, pe raftul cu noutăți, erau în țiplă. A trebuit să mă mulțumesc cu coperta care m-a făcut să cred că mă așteaptă un fel de bandă desenată not safe for work cu scriitori.
Cartea are 40 de mini-capitole, despre 42 de scriitori (surorile Brontë împart un mini-capitol), în care autorul a încercat, după cum o spune chiar el, să ne arate că până și „marii scriitori își trag indispensabilii băgând tot câte un picior pe rând, ca noi toți”. Dar procesul ăsta de a-i coborî pe autori de pe Muntele Olimp al literaturii pe pământ, printre muritori, nu e realizat prin povești despre cum scriitori se spală pe dinți. Cartea scoate la lumină toate extravaganțele, viciile, defectele și fetișurile vedetelor literare. Nimic din ce a fost mai anormal și inedit în viața acestor oameni nu îi scapă lui Schnakenberg. Destul de paradoxal, scriitori ne sunt înfățișați ca oameni normali având tocmai toate aceste ciudățenii. Fără a fi neapărat o deconstrucție a miturilor din jurul acestor figuri literare, Viața secretă a marilor scriitori reușește să găsească găurile din armura de nepătruns a autorilor tratați. Și este imposibil ca ce se vede prin aceste spărturi să nu îi umanizeze pe scriitori și să nu-i apropie de cititori. Asta e miza cărții, pe lângă subtilul atac la adresa rigurozității receptării marilor scriitori – atac care e inerent scrierii unui astfel de cărți și care trebuie asumat de către scriitor. Cu toate acestea, cartea trebuie citită cu o doză de scepticism, nu pentru că autorul ar vrea să ne păcălească, ci pentru că sunt atât de multe legende despre viețile scriitorilor încât până și meticulosul Schnakenberg poate fi la rândul său păcălit.
Ce mi se pare mai valoros la această carte, pe lângă intenția de a-i umaniza pe scriitori, este umorul autorului și formatul volumui. Să o luăm invers. Modul în care este alcătuită cartea pune în valoare toate informațiile pe care Schnakenberg vrea să le aducă la cunoștința cititorilor. Fiecare autor are o fișă de prezentare, unde cel mai notabil element este o „vorbă de duh”, de tipul „Ginul și apa constituie sursa întregii mele inspirații” (Lord Byron). După un scurt text biografic urmează alte texte și mai scurte, niște fun facts care surprind particularități ale comportamentului scriitorului respectiv, coincidențe care de care mai ciudate sau lucruri mai puțin știute de către publicul larg. Schankenberg a știut cum să echilibreze toate aceste povestioare, astfel încât volumul să nu fie nici prea scandalos, nici prea plictisitor. Desigur, nu toate cele povestite aici sunt amuzante sau interesante, depinde și de cititor, dar cu siguranță se găsește câte ceva pentru fiecare. Există o lejeritate cu care autorul povestește toate aceste mici întâmplări încât de multe ori aveam senzația că am în față un prieten care îmi zice ce nebunie a mai făcut persoana X. Cred că umorul cărții i se datorează în primul rând lui Schankenberg, care a știut să ducă fiecare povestioară la potențialul maxim. Un merit deosebit îl are aici și traducătoarea cărții Mădălina Vasile care a reușit să păstreze jocurile de cuvinte și subtilitățile textului original. Și dacă tot am deschis un laudatio pentru cei care au contribuit la apariția cărții, trebuie să îl menționăm și pe Mario Zucca cu ilustrațiile sale sugestive.
Viața secretă a marilor scriitori a apărut la o editură americană și se adresează publicului anglo-saxon. Asta ar fi explicația faptului că din totalul de 41 de scriitori doar patru nu au scris în limba engleză (Balzac, Tolstoi, Kafka și Sartre). Avem aici un minus al cărții. Ar fi fost interesant un capitol despre Proust sau despre Thomas Mann, dar fiecare cu canonul său. În orice caz, autorul își asumă subiectivitatea alegerii scriitorilor tratați în introducere și chiar se plânge că nu a putut să-i bage pe Truman Capote și Norman Mailer.
Spuneam la început că m-am lăsat păcălit și mi-am făcut niște așteptări. Dacă ar fi să trag o concluzie aș zice că nu mă simt înșelat, dar că nu mă aflu în fața unei cărți extraordinare. E și normal. Există cărți mai importante, iar simplul fapt că am ales să recenzez așa un titlu i-ar putea face pe unii să strâmbe din nas. Dar sunt de părere că trebuie să vorbim și despre cărți de genul și despre ce se află în spatele lor. Viața secretă promite să fie o carte amuzantă și cool și chiar asta este. Că eu mă așteptam la ceva și am primit altceva e problema mea. Mi-am asumat naivitatea de la bun început. Poate nu e o carte pe care să o citești din scoarță-n scoarță, dar nu strică să o ai în bibliotecă, să o scoți din când în când și să citești cum lui Sartre îi era frică de crustacee sau cum Tolkien era spaima șoselelor. Cartea a avut succes și astfel a apărut o întreagă serie, Secret Lives, cu volume despre artiști, compozitori, politicieni și regizori (acesta din urmă e scris tot de Schnakenberg). Nu văd de ce nu ar avea succes o astfel de serie și la noi.
Când am citit pentru prima oară Scrioarea I mi-au plăcut versurile astea: Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit și nu pentru că Eminescu și-ar fi prevăzut postumitatea cum se tot zice sau pentru că găsesc aici un mare adevăr. M-a fascinat acest concept de mici mizerii și nimicnicia la care poetul l-a redus. Cred că micile mizerii contribuie și ele la natura umană și vor fi întotdeauna acolo, oricât s-ar chinui unii să le bage sub preș. Regretabile, dureroase, dar fascinante și irezistibile, micile mizerii sunt importante, iar acest lucru este înțeles și exploatat la maxim de către Robert Schnakenberg în acest volum. Și dacă tot am pomenit de Eminescu, sper ca într-o zi să apară o Viață secretă a marilor scriitori români, scrisă din dorința de adevăr și nu din frustrare. Dar suntem așa de atașați de miturile noastre încât mai este cale lungă până acolo.
Cartea poate fi cumpărată de pe Cartepedia.
Viața secretă a marilor scriitori de Robert Schnakenberg (fragment):
O substanță prețioasă
Apropo de retenția de fluide. Balzac le-a mărturisit unor prieteni că în timpul partidelor de sex evită să ejaculeze de teamă că asta îl va secătui de energia creatoare. „Iubăreț și amator de joculețe amoroase, totul era acceptat până la ejaculare”, mărturisea un confident. „Dar numai până la ejaculare. Pentru el, sperma însemna eliminarea celei mai pure forme de substanță cerebrală și, prin urmare, filtrarea sau chiar pierderea prin organul sexual a unui potențial act de creație artistică.” Or, așa cum prea bine a notat Balzac după orgasmul din timpul unei partide de amor cu una dintre numeroasele sale iubite: „În dimineața asta am pierdut un mare roman!”
