The Guardian a publicat o serie foarte bună de articole despre Millennials în care este construit un tablou destul de detaliat al acestei generații, publicația engleză fiind doar una dintre multele platforme care a găzduit dezbateri pe acest subiect. Interesul din ce în ce mai mare pentru tinerii născuți în perioada cuprinsă între sfârșitul anilor `70 și mijlocul anilor `90 este un semn al schimbării de paradigmă pe care aceștia o aduc.
Cum sunt definiți membrii Generației Y? Dacă scrii pe Google doar „why millennials” motorul de căutare o să-ți sugereze „why millennials want to quit their jobs”, „why millennials are leaving the church” sau chiar „why millennials are the worst”. Această generație nu duce lipsă de etichete. Ei sunt egoiști, leneși, naivi, nefericiți, narcisiști și obsedați de tehnologie. În Spania sunt denumiți Generación Ni-Ni, pentru că nici nu ar munci, nici nu ar studia. Desigur, există și voci care pun în evidență creativitatea, deschiderea și responsabilizarea față de societate și de mediu a acestor tineri.
Trecând peste toate aceste clișee se întrevede un păienjeniș de statistici, date, analize și opinii din care reiese un lucru clar: ceva se schimbă. Subiectul este unul complex, dar se poate afirma că, în esență, noile generații își construiesc un alt sistem de valori. Această schimbare este atât de atent cercetată pentru că duce la modificarea peisajului social și economic actual.
Generația Y este foarte diferită față de cele anterioare. Într-un climat social în care aceste persoane sunt trase la răspundere atât pentru greșelile lor, cât și pentru cele ale celorlalte generații, Generația Y își dorește să fie liberă. Din această cauză ei nu mai au simțul proprietății, nu își mai măsoară succesul în funcție de banii și funcțiile acumulate, se căsătoresc și își întemeiază familii târziu. În general, toate criteriile după care o persoană era considerată „realizată” în trecut sunt acum respinse. Noua paradigmă este una mai deschisă către nou, mai spirituală și mai aware față de cei din jur și față de mediu.
În România, ca în alte state, există tineri și tineri. Unii au ca scop suprem o carieră impresionantă, alții întemeierea unei familii, unii își doresc o avere cât mai mare, iar alții cred că fericirea vine mână în mână cu libertatea de alegere. Cu toate acestea, încă există un număr mare de tineri tributari vechilor valori. Diferența dintre noi și Occident e că mulți dintre noi nu pot respinge lucruri pe care nu le-au avut niciodată. Cel mai trist lucru din toată treaba asta este incapacitatea multor oameni, indiferent de vârstă, de a-i înțelege pe cei diferiți față de ei.
Despre căutarea libertății și a echilibrului, despre diferențele de mentalitate și despre această schimbare de paradigmă este documentarul Vinovat pentru libertate în regia lui Mihai Stanciu. Difuzat în premieră la cea de-a noua ediție a festivalului Filmul de Piatra, documentarul este lucrarea de licență a proaspătului absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Cele treisprezece minute și cinci secunde sunt rezultatul unui an de filmări în care Mihai Stanciu l-a urmărit pe Florin Manca în toată țara. Caravana galbenă a protagonistului străbate mii de kilometri în căutarea libertății absolute. Din Alba Iulia până în Vamă îl vedem pe Florin Manca compunând colinde, vânzând limonadă și filozofând despre scopul vieții.
Chiar dacă nu este afirmat clar în documentar, titlul sugerează existența unor prejudecăți față de acest stil de viață, dar după cum veți citi în interviul de mai jos, Florin nu se lasă afectat de prejudecățile de care se lovește. Și sincer chiar este greu să-i pui o etichetă pentru că nu cade în niciuna dintre extreme.
O scenă foarte mișto din film este cea în care Florin, împreună cu Roxana Zanga, celălalt personaj al documentarului, capsează toate bonurile și își calculează atent profitul pe acea zi, notând totul într-o agendă. Meticulozitatea cu care Florin își ține contabilitatea contrastează cu stereotipul în care ar fi încadrat de către mulți. Și cam asta încearcă regizorul să surpindă: un om ca oricare altul, care a făcut o alegere și își asumă toată responsabilitatea, un om nu atât de diferit, cu calități și defecte, care încearcă mereu să fie cea mai bună versiune a sa, înțelegându-i în același timp pe ceilalți. Nu e de mirare că la sfârșitul proiecției aplauzele au fost însoțite de strigăte de entuziasmare.
Ne-am întâlnit cu Florin Manca pe scările cinematografului Dacia și l-am rugat să ne vorbească despre documentar și despre călătoria sa.
Cum a pornit documentarul ăsta?
Documentarul ăsta a apărut în anul doi al călătoriei. M-a contactat un student de la Regie și Film din Cluj. Mi se pare că a primit numărul de telefon de la secretariat. Cu un an înainte dădusem examen acolo la Teatru și nu am intrat. M-a sunat și m-a întrebat dacă aș fi de acord să vină să filmeze un an de zile și să facă un documentar sau un scurt-metraj. A fost lucrarea lui de licență
Cum a decurs totul?
El mai venea cu mine, filma și își vedea de treabă, eu nu-l băgam în seamă. I-am zis să nu mă pună să fac ceva anume. Să filmeze ce crede el că filmează și cu asta basta. Acum filmez în continuare. Vreau să fac ceva al meu. Sper din imagine și din sunet să se simtă ce am simțit eu în momentele alea. Nu știu dacă o să reușesc sau nu.
Pe unde te-ai plimbat până acum?
Cred că până acum sunt peste 40.00 de km. Mulți dintre ei sunt chiar la noi în țară. Am luat toate satele și toate orașele din România. După care am luat-o cu țările vecine, Ungaria, Slovenia, Italia, Franța, Spania. Apoi pe partea cealaltă: Cehia, Slovacia, Austria, Germania, Polonia, Estonia, Lituania, Letonia, Finalnda și după am venit înapoi. Mai stau pe aici vreo două luni și plec iar. Nu știu unde o să plec mai departe. Mie mi-ar plăcea, între ghilimele, să mor pe drum, nu într-un spital. Nu e nimic plănuit, dacă vreau stau doi ani acolo, o lună acolo.
Nu ți s-a întâmplat să ajungi undeva și să vrei să stai acolo mai mult timp?
Pentru mine nu există un loc mai frumos decât celălalt. Toate sunt la fel de interesante. Fiecare loc e în felul lui și asta m-a interesat ce mai mult: să văd ce simt în fiecare loc.
Cum treci peste greutățile pe care le întâmpini pe drum?
La început a fost puțin greu. Nu știam ce înseamnă ceva de genul ăsta. Ideea e că situațiile limită scot din tine chestii pe care nu aș fi crezut vreodată că pot să le fac. De exemplu, în Slovenia am spart motorul la mașină. Nu mai aveam nici bani, nici telefon, nici mâncare. Am stat patru zile într-o parcare, îmi dădeau de mâncare șoferii de tir. Mâncau ei pe acolo și mă întrebau ce faci aici, păi ce să fac, e spart motorul și stau. Mai o bere, mai un pachet de țigări. Până la urmă a venit un prieten din România până acolo și m-a ajutat să fac mașina.
Te-ai lovit de multe prejudecăți?
Au fost tot felul de oameni care au zis „ce-i și cu nespălatul ăla”, dar încet-încet te înveți. Îți intră pe o ureche și îți iese pe alta. Apoi vezi că la anul ăla care te-a înjurat îți dă like sau îți scrie. Înveți un pic să nu judeci din prima pentru că probabil are un motiv pentru care a zis treaba asta. Nici eu nu am fost de la început nu știu ce și nici nu sunt. Cred că aici caut eu să-mi rezolv problemele.
Și funcționează?
Funcționează. Doar în momentul în care ești pus în situații extreme conștientizezi anumite lucruri.
Ai regretat vreodată?
Nu. N-am de ce. Am văzut atâtea locuri frumoase și oameni super interesanți. Vezi tot felul de mentalități, tot felul de gândiri, așa pe zone, pe regiuni, inclusiv în aceași țară. Diferă de la zonă la zonă și asta e foarte interesant. Știi, noi stăm așa toată ziua și vorbim și măcănim, dar noi le știm doar pe ale noastre, alea de patru pereți, de școală și credem că le știm pe toate ceea ce e foarte greșit. Asta e părerea mea. S-ar putea să mă înșel și eu.
Puteți urmări trailerul documentarului aici.
