Waha este unul dintre cele mai frumoase festivaluri din România. Are loc vara, de obicei la mijloc de iulie, într-o pădure care pare fermecată din Micfalău, Covasna: cinci zile petrecute între dealuri verzi și în mijlocul frumuseții, sub un cer curat și limpede.
Waha celebrează muzica și frumosul, dansul și vibrația, armonia și dragostea pentru lume și pământ. ”An expression of existence.”
Se stă la cort, iar zona de camping se află între copaci înalți, cu crengi dese, printre care intră o lumină moale ziua. Nu am dormit niciodată mai bine decât înghesuită în cort cu cel mai bun prieten al meu, după ce am terminat de numărat stelele, întinsă pe spate, cu fața întoarsă spre cer. Am văzut toate stelele pe care le pierd locuind în oraș.
Music-wise, anul acesta au fost cinci scene de muzică: psy, chill, live, alternative și deep, muzică în care te poți regăsi, indiferent de orice ai asculta în general: de la techno la softer tunes, de la muzică experimentală la muzică tribal etc. Scenele sunt construite din lemn și par a fi ireale, parcă răsărite din copaci, cu niște efecte vizuale de vis, hazy. Iar festivalul nu se limitează doar la muzică; în ”Luminish” (un loc magic!), se desfășoară workshop-uri de yoga, reiki, reflexoterapie, tibetan singing bowls, breathing family constellations, masaj holistic, remedii florale bach, reflexologie. Și, dacă nu îți surâd toate lucrurile acestea new-age gen, în Luminish găsești și lucruri drăguțe precum un ”clothing sharing” pentru mame și copii: un spațiu acordat mamelor, unde mamele pot schimba sau dărui hainele copiilor (sau pe ale lor).
Vremea a fost perfectă, caldă, presărată cu ploi scurte de vară. Diminețile a plouat ușor. Diminețile, mă trezea foșnetul păsărilor, citeam și puteam să simt cum fiecare strop de ploaie lovea încet cortul în timp ce întorceam, într-o liniște blândă, paginile. În a treia zi, a plouat după-amiaza și noi am dansat în ploaie, cu brațele ridicate spre nori, în timp ce câinii se învârteau printre noi, bătând din cozi.
Nu există conexiune la telefon, ceea ce e minunat. Nu mai ai impulsul de a-ți verifica telefonul și nu mai există presiunea aceea care te apasă insistent pe piept: teama de missing out. Nu-ți mai deschizi telefonul uitându-te după mesaje, urgențe, verificând ce fac prietenii tăi la mare. Rămâi tu cu tine. La Waha, lipsa semnalului te face să te simți rupt de lume, aruncat într-un basm care nu vrei să se mai sfârșească. Și te simți liber – și simți că e de-ajuns doar să fii. Și-ți amintești de citatul din Alan Watts pe care l-ai auzit prima dată când aveai cincisprezece ani, când ți-ai dat ochii peste cap. “The meaning of life is just to be alive. It is so plain and so obvious and so simple. And yet, everybody rushes around in a great panic as if it were necessary to achieve something beyond themselves.” Și, pentru prima dată, nu numai că-l înțelegi, dar îl și simți.
Pentru că nu există semnal, e greu și să găsești oameni în festival. Ești oarecum împins să stai aproape de prietenii tăi sau să stai cu ochii în patru după oameni cunoscuți. E un sentiment frumos; de parcă ești iar un copil căutându-și, plin de entuziasm, prietenii pe terenul de joacă. Sau un copil care caută să întâlnească alți oameni – și este locul perfect pentru asta, pentru că oamenii de la Waha sunt nespus de frumoși și de colorați, mereu zâmbitori, calzi. Mi se pare că interacțiunea dintre oamenii de la Waha e extrem de mișto. Oamenii oferă ride-uri spre și de la festival când au locuri libere în mașină (există și un grup pe Facebook pentru asta, Waha Ride), intră prietenos în vorbă cu tine și ți se deschid aproape instant, te ajută să-ți montezi cortul și îți complimentează ochii când zâmbești. Și totul arată ca o mică comunitate hippie: copii, îmbrăcați în haine largi și vaporoase, care aleargă cu picioarele julite printre câini, muzică, soare, rochii lungi și oameni care dansează, zâmbind, cu ochii închiși și cu picioarele desculțe.
Acolo, în pădure, cu muzica vibrându-mi prin inimă, m-am simțit împăcată și plină de dragoste și de viață. Și a fost magic.
Și, la sfârșitul festivalului, în timp ce împachetezi cortul și împăturești sacul de dormit, știi că o să rămâi în suflet cu amurgurile de la Waha; cu stelele de deasupra focurilor; cu roua care ți se lipește de tălpi când dansezi; cu conversațiile de suflet pe care le-ai avut în fața focului despre aventurile pe care voiai sa le ai când erai copil; cu liniștea; cu alergatul desculț prin iarbă; cu lumina pe care ai încercat să o prinzi în palme.
Until next year, dear Waha!
Bonus: în ultima mea zi de Waha, am mâncat una dintre cele mai bune mâncăruri vegane pe care le-am mâncat vreodată, o lasagna cu legume și cu salată de năut, roșii și rucola pe deasupra ȘI cu cartofi wedges cu sos de usturoi. Inimă!
Bonus #2: Copiii au acces liber.
“What is IT that you imagined? What is IT that became true?
The dream you dreamed is seeking you.
Shifts in the field are the guides through
As LIGHT is dreaming from within you.”
(Din ”Light”: a visual dance journey by Moondates)
