REACTIV |ceva laborator de experiențe performative pentru adolescenți|, festivalul organizat anual de Centrul educațional de arte performative CEVA în Târgu Neamț, ajunge în anul 2023 la ediția cu numărul III. Mă număr printre cei care au avut ocazia să urmărească evoluția festivalului încă de la începuturi – în 2021, l-am cunoscut preocupat de viitor și de locul în care ne vor purta pașii, în 2022 ne-am dat seama că suntem împreună în creștere, iar în 2023 plănuim să mergem înainte cu încredere, umăr la umăr. S-au schimbat multe în acești trei ani – echipe, voluntari, formule și programe. Însă ceva a rămas – încrederea că REACTIV este o necesitate. Creat de Jo Brăilescu, Daniel Chirilă și Irina Slate și pus în mișcare de o echipă de voluntari și prieteni ai CEVA, REACTIV e o gură de aer proaspăt pentru teatrul tânăr. Festivalul reactivează cultural comunități mici, reunește trupe de adolescenți din orașe în care existența unui grup de tineri preocupați de teatru este, în sine, un act de curaj și, mai presus de orice, își propune să creeze experiențe și contexte favorabile creației, nu să ofere premii și coronițe. Pentru mine, așa arată un demers sănătos, centrat pe proces și nu pe destinație. Poate că (și) de aceea visez aproape tot anul cu ochii deschiși la săptămâna din vară în care ne strângem la Tabăra Oglinzi și facem teatru. (Daria Ancuța)
Anul acesta, câțiva membri ai redacției Dissolved Magazine vor însoți zi de zi activitățile din REACTIV cu articole, interviuri și ilustrații care vor fi publicate pe site-ul revistei. Cel de-al doilea material din festival este un recap al activităților din primele două zile de REACTIV.
Ziua 1
Pentru noi, prima zi de REACTIV înseamnă mereu fuga între trenurile prinse pe ultima sută de metri pe ruta București – Târgu Neamț (da, mă uit la tine R 5419 – trenul pe care credem mereu că îl pierdem și din cauza căruia ne imaginăm cum ar fi să rămânem blocate în Pașcani forever). Înseamnă și sunetul roților geamantanelor pe pietrișul de la Tabăra Oglinzi. Fețe familiare și îmbrățișări strânse, strânse (mulți dintre noi nu ne-am mai văzut de un an, de la ediția anterioară a festivalului). Liniștea de la liziera pădurii, cu care ne ia mereu ceva timp să ne obișnuim pentru că diferă atât de tare de haosul orașelor de unde venim. Și vocea doamnei Maria, care ne cheamă la masă și care are grijă să nu ne ridicăm niciodată altfel decât cu stomacul plin.
Deschiderea festivalului are mereu o energie aparte. Nu știu dacă ține de faptul că toată lumea se strânge la un loc sau că anticipăm colectiv ce urmează, cert e că se simte bucuria vie a tuturor celor implicați de a fi aici împreună. Datorită temei ediției de anul acesta, totul începe cu o discuție despre ce înseamnă (sau poate să însemne pentru fiecare dintre noi) încrederea. Oricât de tare încercăm să cădem de acord, definițiile ne scapă printre degete. Rămân doar cuvintele rostite de cineva în timpul festivalului de anul trecut, repetate în loop până când devin refrenul ediției cu numărul III a REACTIV – Încrederea e prima condiție a existenței.
La o privire mai atentă, cred că principalul motor al CEVA a fost întotdeauna încrederea – în potențialul adolescenților de a deveni mai conștienți de nevoile comunităților lor, în efervescența experimentelor creative, în demersul de a normaliza laboratorul ca formă de căutare artistică în teatru. E nevoie de încredere ca să îți dai voie să crești. E nevoie de multă încredere să reunești trupe din toată țara, trupe care uneori se formează în comunități mici și care reprezintă singurul demers creativ local centrat în jurul adolescenților. Și încrederea despre care vorbesc e palpabilă, se simte aici, în tabără, când trupele fac cunoștință și își descoperă reciproc munca.
Spun toate astea pentru că REACTIV a început cu un scurt showcase, care a reunit momente pregătite de cele cinci trupe invitate anul acesta în festival – Trupa Periferic, Trupa Gong, Trupa Act, Trupa Protha și Trupa Underground Pickles Team. Cu zone de interes diferite, cu teme relevante pentru universul adolescenților de astăzi (bullying, libertate de exprimare, discriminare) și tehnici variate (Commedia dell’Arte, teatru popular, spectacol-lectură, talk-show), fiecare moment a funcționat ca un portret de trupă în mișcare. Dincolo de micile nesiguranțe care vin la pachet cu ideea de expunere, am simțit multă susținere reciprocă și o poftă de joacă specifică vârstei, care ne-a dat o doză mare de energie tuturor celor din public. Cred că dacă am învățat ceva în ultimele două ediții de REACTIV, a fost să am încredere că energia începuturilor de drum poate să mute munți.
Ziua 2
Gata, ne-am făcut încălzirea. Încep atelierele. Adolescenții din cele cinci trupe participante sunt împărțiți în patru grupe, fiecare dintre acestea lucrând cu unul dintre trainerii invitați în festival – Panna Adorjáni, Angel Lopez-Silva, Raul Coldea și Filip Stoica. Împreună, explorează diverse formule performative și dezvoltă pe parcursul acestei săptămâni momentele care vor alcătui circuitul performativ Experiment: ÎNAINTE CU ÎNCREDERE, prezentat în ultima zi de festival. În paralel, adolescenții din CEVA participă la workshop-ul Mai multe voci, o singură direcție, susținut de Claudia Luncă. În a doua parte a zilei, au loc alte trei ateliere: Relational Choreography (susținut de Jordy Dik, Loura van Krimpen și Vincent Dankelman), Problem-Solving (susținut de echipa de robotică Blizzard Eye RO167 #19147) și posibil bandă desenată (susținut de Sorina Vazelina).
Odată cu lăsarea serii, ne strângem cu toții la scena construită (în premieră!) la Tabăra Oglinzi. Privind spectacolele create de echipa CEVA în ultimii ani (Toate uraganele au nume de fete, Hei, tu, vecine și Ia mai zi ceva), n-am putut să nu observ firul roșu care le leagă. Iar Maine nu ne mai sperie (așa tare) și Micimari istorii rescrise de CEVA, performance-urile construite anul acesta, nu fac excepție. Au o atmosferă și un ritm aparte spectacolele CEVA. Au o căldură și o sinceritate dezarmante. Au căutări creative autentice, pe terenuri nesigure și greu de explorat. Au neliniștea specifică adolescenței, un amestec de revoltă și candoare greu de pus în cuvinte, al cărui adevăr poate fi descoperit doar aici și acum. Au teme relevante atât pentru un public adolescent, cât și pentru unul format din adulți (viitorul care ne pare mai incert ca niciodată, educația cu bunele și cu relele pe care le cunoaștem cu toții, arta ca unică formă autentică de exprimare a sinelui). Și dincolo de dimensiunea performativă propriu-zisă, spectacolele adolescenților din CEVA au și o transparență a procesului de lucru care mă fascinează.
Îi privești și, aproape imediat, începi să înțelegi cum construiesc un spectacol, cum leagă între ele frânturi de istorii personale și cum încearcă să facă zig-zag între întrebări și amintiri pentru a descoperi ce ne unește. Înțelegi cum, ajutați de Jo, Daniel și Irina, reușesc să vorbească deschis și asumat despre realitățile lor, reușesc să înțeleagă că perspectivele lor sunt valoroase și demne de a fi ascultate. Și, poate cel mai important, să se simtă confortabil pe scenă, să se privească drept în ochi și să își fie unii altora plase de siguranță. Pentru mine, cam asta înseamnă teatrul cu și pentru adolescenți – un spațiu sigur, în care ne punem întrebări despre cine și ce suntem, fără presiunea răspunsurilor clare. Am simțit mereu că nu e nimic artificial în demersurile CEVA. Și asta cred că apreciez mai presus de orice.
Fotografii de Marius Șumlea și ilustrații de Sabrina Dâscă
