REACTIV |ceva laborator de experiențe performative pentru adolescenți|, festivalul organizat anual de Centrul educațional de arte performative CEVA în Târgu Neamț, ajunge în anul 2023 la ediția cu numărul III. Mă număr printre cei care au avut ocazia să urmărească evoluția festivalului încă de la începuturi – în 2021, l-am cunoscut preocupat de viitor și de locul în care ne vor purta pașii, în 2022 ne-am dat seama că suntem împreună în creștere, iar în 2023 plănuim să mergem înainte cu încredere, umăr la umăr. S-au schimbat multe în acești trei ani – echipe, voluntari, formule și programe. Însă ceva a rămas – încrederea că REACTIV este o necesitate. Creat de Jo Brăilescu, Daniel Chirilă și Irina Slate și pus în mișcare de o echipă de voluntari și prieteni ai CEVA, REACTIV e o gură de aer proaspăt pentru teatrul tânăr. Festivalul reactivează cultural comunități mici, reunește trupe de adolescenți din orașe în care existența unui grup de tineri preocupați de teatru este, în sine, un act de curaj și, mai presus de orice, își propune să creeze experiențe și contexte favorabile creației, nu să ofere premii și coronițe. Pentru mine, așa arată un demers sănătos, centrat pe proces și nu pe destinație. Poate că (și) de aceea visez aproape tot anul cu ochii deschiși la săptămâna din vară în care ne strângem la Tabăra Oglinzi și facem teatru. (Daria Ancuța)
Anul acesta, câțiva membri ai redacției Dissolved Magazine vor însoți zi de zi activitățile din REACTIV cu articole, interviuri și ilustrații care vor fi publicate pe site-ul revistei. Cel de-al doilea material din festival este un recap al activităților din primele două zile de REACTIV.
Ziua 3
E a treia zi din REACTIV și simt că de abia acum începem să ne acomodăm cu toții cu ritmul festivalului. De fiecare dată durează puțin până ne sincronizăm și prindem ritmul tuturor activităților. Cred că timpul trece altfel aici.
Pe lângă atelierele coordonate în fiecare dimineață de cei patru traineri (Panna Adorjáni, Angel Lopez-Silva, Raul Coldea și Filip Stoica), după-amiază a avut loc și posibil bandă desenată – workshop-ul susținut de Sorina Vazelina. În timp ce participanții își conturau personajele și construiau acțiunea poveștii lor, Sorina mi-a dat să răsfoiesc Cartooning: Philosophy and Practice de Ivan Brunetti – o carte cu exerciții pentru cei care vor să exploreze lumea benzilor desenate. Mi-a rămas întipărită în minte o idee peste care am dat întâmplător în carte – aceea că, atunci când și-a descoperit nevoia de a spune povești, omul a început prin desen. Apoi, depășind momentul reprezentării prin imagini, și-a creat un limbaj propriu și a învățat să comunice prin cuvinte. Benzile desenate s-au născut atunci când omul a înțeles că, de fapt, ambele forme de comunicare (cea vizuală și cea prin cuvinte) au minusurile lor și că, aduse laolaltă și întrepătrunse, pot genera o nouă formă de limbaj. Și, așa cum Sorina le-a repetat adolescenților care au participat la atelier, limbajul benzilor desenate presupune, mai presus de orice, mult joc. Libertatea aproape totală pe care i-a încurajat să o exploreze desenând la atelier m-a dus cu gândul la tema de anul acesta a festivalului – încrederea. Privindu-i cum lucrează, la început mai timid și apoi din ce în ce mai încântați de ceea ce descopereau, mi-am dat seama de cât de multă încredere ai nevoie ca să pășești dincolo de nu mă pricep și nu-s suficient de bun și să îți dai voie să te joci.
Despre libertatea jocului a fost și performance-ul Relations REACTIV, dezvoltat prin tehnici de coregrafie relațională, realizat de Jordy Dik, Loura van Krimpen și Vincent Dankelman împreună cu participanții din festival. Metoda lor de lucru are la bază (re)descoperirea propriilor corpuri și dezvoltarea relațiilor dintre performeri prin exerciții de improvizație coregrafică. Ca spectator, ești invitat să te alături celor de pe scenă în orice moment al performance-ului și să devii parte din corpul fluid colectiv, care se creează prin dans. Pentru mine, performance-ul lor neconvențional, jucat la apus, are în centru ideea de dialog prin mișcare. Te încurajează să privești drept în ochi oamenii din jurul tău. Să uiți că îi cunoști doar de câteva zile. Și să înveți împreună cu ei cum să ocupi un spațiu care, pentru o oră, vă aparține în totalitate.
Ziua 4
Când mi s-a propus să coordonez un atelier de jurnalism cultural în cadrul festivalului, primul meu gând a fost – Cum pot să împrietenesc o mână de adolescenți pasionați de teatru cu ideea de critică? Oare nu suntem învățați încă de mici că trebuie să ne fie frică de critică? În ce fel poate fi ea înțeleasă ca o activitate benefică și sănătoasă în artele performative? Păstrând toate aceste întrebări în gând, am început prima întâlnire a workshop-ului Cui i-e frică de critică? Am vorbit împreună cu adolescenții despre rolul criticii în actul artistic și în munca lor pe scenă, despre cum funcția criticului de teatru nu este întotdeauna înțeleasă corect și despre cum, din această cauză, el este privit ca lupul cel mare și fioros. În realitate, jurnalismul cultural ar trebui să reprezinte, mai degrabă, un act de însoțire a demersurilor creative, nu un for de verdicte capitale. Iar pentru a crea o simbioză între mediul artistic și cel critic, ar trebui ca cele două să dialogheze deschis. Pentru a încuraja un prim dialog cu colegii lor, i-am provocat pe participanții la atelier să realizeze mini-interviuri cu diferiți participanți din festival. M-a bucurat mult să descopăr deschiderea tuturor spre dialog și curiozitatea lor vie pentru experiențele colegilor lor. Cred cu tărie că dacă vrem să accesibilizăm orice fel de demers jurnalistic din sfera culturală, ar trebui să avem ca reper nevoia de dialog și, mai presus de orice, să fim autentici în căutările noastre.
Ziua s-a încheiat cu spectacolul MATERN, realizat de Stagiunea de teatru politic, un manifest pentru deconstruirea miturilor create în jurul maternității și a figurii materne. Alice Monica Marinescu și Oana Rusu explorează prin mijloace performative transformările pe care corpul și psihicul femeii le suferă atunci când aceasta devine mamă, întregul spectru de frici, frustrări și speranțe care vin la pachet cu nașterea și creșterea unui copil. Repetitivitatea aproape obsedantă a sarcinilor casnice, munca până la epuizare, prea puțin recunoscută ca muncă în adevăratul sens al cuvântului, pendularea constantă între a fi și a nu fi suficient de bună – toate acestea sunt realitățile pe care cele două actrițe le identifică și le redau ca fiind formatoare în parcursul devenirii unei mame. Spectacolul mizează pe un minimalism asumat al mijloacelor de expresie și pe o forță interioară potențată de scurte momente muzicale care descriu episoade dulci-acrișoare ale maternității. Revăzând pentru a doua oară MATERN, cea mai importantă reușită a echipei de creație mi se pare încercarea de a chestiona performativ imaginea idealizată a mamei, pe care societatea contemporană tinde să o perpetueze constant, și, totodată, de a ne îndemna să privim maternitatea cu mai multă empatie, să o înțelegem drept un proces fluid și fragil.
Fotografii de Marius Șumlea și ilustrații de Sabrina Dâscă
