REACTIV |ceva laborator de experiențe performative pentru adolescenți|, festivalul organizat anual de Centrul educațional de arte performative CEVA în Târgu Neamț, ajunge în anul 2023 la ediția cu numărul III. Mă număr printre cei care au avut ocazia să urmărească evoluția festivalului încă de la începuturi – în 2021, l-am cunoscut preocupat de viitor și de locul în care ne vor purta pașii, în 2022 ne-am dat seama că suntem împreună în creștere, iar în 2023 plănuim să mergem înainte cu încredere, umăr la umăr. S-au schimbat multe în acești trei ani – echipe, voluntari, formule și programe. Însă ceva a rămas – încrederea că REACTIV este o necesitate. Creat de Jo Brăilescu, Daniel Chirilă și Irina Slate și pus în mișcare de o echipă de voluntari și prieteni ai CEVA, REACTIV e o gură de aer proaspăt pentru teatrul tânăr. Festivalul reactivează cultural comunități mici, reunește trupe de adolescenți din orașe în care existența unui grup de tineri preocupați de teatru este, în sine, un act de curaj și, mai presus de orice, își propune să creeze experiențe și contexte favorabile creației, nu să ofere premii și coronițe. Pentru mine, așa arată un demers sănătos, centrat pe proces și nu pe destinație. Poate că (și) de aceea visez aproape tot anul cu ochii deschiși la săptămâna din vară în care ne strângem la Tabăra Oglinzi și facem teatru. (Daria Ancuța)
Anul acesta, câțiva membri ai redacției Dissolved Magazine vor însoți zi de zi activitățile din REACTIV cu articole, interviuri și ilustrații care vor fi publicate pe site-ul revistei. Cel de-al șaptelea material din festival este un recap al activităților din zilele 5 și 6 de REACTIV.
Ziua 5
În cea de-a doua parte a atelierului de jurnalism cultural, am încercat să dublăm experiența zilei anterioare cu o privire introspectivă asupra procesului de lucru al fiecărui participant în parte. Am vorbit despre momentele pe care fiecare trupă le-a prezentat în deschiderea festivalului și am încercat să dezbatem plusurile și minusurile fiecărei experiențe în parte. Cred că, înainte de a scrie despre teatru, avem nevoie să cunoaștem îndeaproape fiecare dintre aspectele care alcătuiesc un spectacol. Iar a pune în discuție experiențe comune înseamnă a-ți da voie să fii vulnerabil în fața colegilor tăi și să îi asculți la rândul tău. După două zile de atelier, am înțeles că exact de tipul ăsta de empatie dobândită ar avea nevoie orice demers jurnalistic din sfera culturală.
Ultima zi care a precedat circuitul performativ Experiment: ÎNAINTE CU ÎNCREDERE s-a încheiat cu spectacolul Vulnerabil, produs de Stagiunea de teatru politic. Textul și conceptul spectacolului, dezvoltate de Alice Monica Marinescu și de Vera Ion, pornesc de la experiențele personale ale echipei de creație (Ioana Chițu, Alex Călin, Cabiria Morgenstern) și de la o serie de interviuri pe tema abuzului emoțional sau fizic, suferit în perioada copilăriei. Ficționalizând o serie de episoade marcante pentru copiii deveniți acum adulți, Vulnerabil își propune să analizeze efectele perpetuării (uneori inconștiente) din generație în generație a unui bagaj emoțional care, la un moment dat, devine prea greu de cărat. Cum ne raportăm la momentele de violență care ne-au marcat copilăria atunci când devenim adulți? Cum reușim să ducem pe umeri urmele pe care relațiile cu părinții le-au lăsat asupra noastră în primii ani de viață? De la toate aceste întrebări a pornit documentarea spectacolului, care reușește să pună degetul pe un subiect din ce în ce mai des abordat pe scenele de la noi – trauma intergenerațională și consecințele sale în viețile noastre de zi cu zi. Privit în ansamblu, Vulnerabil îmi pare un demers performativ percutant, care te provoacă să vezi printr-o lentilă nouă momentele care, oricât de mult ai inspira și ai expira, pur și simplu nu se pot vindeca fără dialog. După ce îl vezi, s-ar putea să privești cu alți ochi toate lucrurile mici care ne-au făcut oameni mari.
Ziua 6
Momentul mult așteptat a sosit. În ultima zi de REACTIV, cele patru grupe coordonate de Panna Adorjáni, Angel Lopez-Silva, Raul Coldea și Filip Stoica au prezentat instalațiile performative dezvoltate în cadrul atelierelor din timpul săptămânii.
Circuitul Experiment: ÎNAINTE CU ÎNCREDERE a început cu un moment coregrafic itinerant, creat de grupa coordonată de Filip Stoica. Cu melodii iconice ale generației Z și refrene fredonate în grup, adolescenții ne-au purtat pașii prin împrejurimile Taberei Oglinzi. Au explorat modul în care natura poate fi folosită ca mijloc performativ și și-au redescoperit propria corporalitate în raport cu mediul înconjurător. În haosul vieții de zi cu zi, nu știu cât de des mai avem ocazia să ne bucurăm de un gest atât de simplu precum alergatul în mijlocul unei pajiști. Tocmai de aceea, teatrul cred că se dovedește a fi cel mai bun pretext pentru a te abate de la rutină și, totodată, de a te (re)împrieteni în cel mai organic mod cu putință cu natura. Iar prima grupă din circuitul performativ ne-a demonstrat că, pentru a face asta, n-ai nevoie de prea multe cuvinte.
Momentul grupei coordonate de Raul Coldea a fost construit în jurul spațiului neconvențional al pădurii. O mână de adolescenți se plimbă prin pădure în același perimetru restrâns, însă nu se observă reciproc pentru că sunt absorbiți cu toții de ecranele propriilor telefoane. Aceștia nu comunică decât prin mesajele pe care le trimit pe grupul lor de WhatsApp. În paralel cu chat-ul virtual, vin pe rând la mircofonul amplasat în centrul spațiului de joc și rostesc monologuri scurte despre diverse aspecte care marchează perioada adolescenței – iubirea, lipsa de încredere, senzația că nu sunt suficient de buni, libertatea, absența, dorul. Astfel, spațiul real și cel virtual se suprapun și se întrepătrund, creând un nou univers performativ hibrid. E interesant și emoționat de privit cum, prin joc, îți poți revendica libertatea în raport cu natura, libertate pierdută adesea la scurt timp după încheierea copilăriei. Totodată, devine fascinant de înțeles și faptul că, în mod paradoxal, mediul online ne îndeamnă să fim mai deschiși în raport cu propriile sentimente. Și nu putem decât să sperăm că susținerea reciprocă, pe care generația noastră o exprimă cu atâta lejeritate prin mesaje, își poate găsi forme de manifestare și în realitatea offline.
Performance-ul imaginat de grupa coordonată de Angel Lopez Silva pune în discuție două dintre temele centrale ale festivalului REACTIV – viitorul și încrederea. Momentul pe care îl construiesc împreună are la bază exerciții și jocuri de atenție și de încredere, esențiale în antrenamentul oricărui actor. În plus, instalația pe care Angel Lopez Silva o construiește împreună cu adolescenții din grupa sa este singura care s-a jucat într-un spațiu semi-convențional – pe scena din tabără. Viitorul privit prin ochelari VR arată diferit pentru fiecare adolescent în parte, proiecțiile lor despre un viitor posibil îmbinând dimensiunea jucăușă cu cea serioasă. Privită în ansamblu, succesiunea de episoade la care aceștia au lucrat are ca punct comun o replică rostită la un moment dat pe scenă – Se pare că singurul lucru în care mai putem avea încredere sunt visurile noastre.
O poieniță retrasă, din spatele Taberei Oglinzi, este locul pe care grupa coordonată de Panna Adorjáni l-a ales pentru performance-ul care închide circuitul Experiment: ÎNAINTE CU ÎNCREDERE. Se vorbește, încă o dată, despre fragilitatea încrederii în sine și în cei din jur, de această dată îmbinând tehnicile de teatru cu muzica. Se citesc scrisori pentru mine din viitor, se fac confesiuni despre lupta cu neîncrederea și despre cum lipsa comunicării cu cei din jur creează un sentiment permanent de izolare, un fel de maladie a generației tinere. La final, ești invitat să închizi ochii și să te lași purtat, pentru câteva momente, de muzica și sunetele care te înconjoară. Nu cred că putea să existe o încheiere mai bună decât o privire spre interior la finalul unei săptămâni în care am învățat să ne redobândim încrederea în tot ceea ce ne înconjoară.
Ilustrații de Sabrina Dâscă, fotografii de Marius Șumlea
