După un an de pauză, ne-am întors, mai mult sau mai puțin, la normalitatea pe care o știam înainte de pandemie. Și pentru că domeniul cultural din România a fost poate unul dintre cele mai afectate, cu teatre și cinematografe închise și fără concerte, am vrut să ne îndreptăm puțin atenția către artiști și creativi, majoritatea independenți, și să luăm pulsul situației.
Am cunoscut-o pe Ilinca încă din liceu, în perioada în care mi-am dat seama cât de mult îmi place voluntariatul și teatrul. Lucra la AmFiTeatru, un festival de teatru de și pentru adolescenți, organizat de Atelierul de Teatru, unde era (cel puțin) prezentator și actor. De atunci, a mai făcut muulte lucruri mișto, despre care am rugat-o să ne povestească.
Ah, să nu uităm, piesa ei de teatru, Absinth, m-a rupt. Dacă aveți ocazia, s-o vedeți neapărat.
Ai o perspectivă destul de amplă asupra industriei teatrale din România, din punctul meu de vedere. Actriță în liceu, cu experiență ca prezentator și organizator la AmfiTeatru, absolventă de Scriere dramatică la Universitatea Națională De Artă Teatrală și Cinematografie, regizoarea piesei Absinth și fondatoarea inițiativei Hei, pisi! (Un proiect de intervenție culturală pe tema hărțuirii stradale).
Ce a însemnat pentru tine din punct de vedere profesional perioada de pandemie? Cum arată lucrurile acum?
Pe mine pandemia m-a liniștit destul de tare. Intrasem într-o perioadă în care muncisem foarte mult și ajungeam să nu mai văd lucrurile clar. Deși îmi plăcea mult ce făceam, mă simțeam pe pilot automat.
Când s-a oprit totul, inițial m-am speriat, ca mai toată lumea. M-am oprit o vreme și am așteptat să văd ce urma să se întâmple. M-am odihnit stând, apoi m-am odihnit lucrând, dar într-un cu totul alt ritm. Și în ritmul ăsta, se pare că am reușit să fiu mult mai productivă decât mi-am imaginat că aș putea fi.
Mi-am dat disertația (deși nu am putut avea gala absolvenților și se simte ca și cum nu am terminat școala niciodată), am scris și implementat un proiect cultural, am deschis un teatru, am făcut spectacole, am cunoscut oameni, am început să explorez noi modalități de expresie. Acum continui ce am început atunci, și, sper eu, voi face lucruri din ce în ce mai diverse. Caut să explorez cât mai mult.
Apropo de Teatrul Improbabil, primul teatru sonor independent din România: l-ai lansat în plină pandemie, decizie cel puțin curajoasă. De ce tocmai în 2020 și ce urmează?
Deasupra anului 2020 se pusese un norișor întunecat care vestea că nu mai putem mișca mare lucru în sectorul cultural (și nu numai). Noi ne-am spus că vrem să mișcăm în continuare. Habar n-aveam ce avea să fie, doar ne doream foarte mult să lucrăm. Așa că am lucrat.
Prima stagiune a fost primită foarte bine. Ne-au scris oameni care ne-au spus că nu au fost niciodată într-o sală de teatru, dar ascultând spectacolele noastre, și-au imaginat cam cum ar fi în una. De curând, într-un festival de teatru adolescent, îmi permit să îl citez pe Ivănoiu, directorul Teatrului Improbabil: „Vreo 100 de adolescenți din toată țara stau într-o sală de sport, în timp ce afară plouă și ascultă simultan cele cinci spectacole improbabile.” E o imagine foarte frumoasă. Urmează o nouă stagiune și câteva surprize la care lucrăm de zor chiar în perioada asta.
Cum putem ajuta industria creativă în perioada asta? Pe bune.
Investind. Timp, discuții și chiar bani. Cumpărând bilete. Share-uind evenimente, participând la ele. Donând. Sunt multe proiecte extrem de valoroase, care se susțin foarte greu, din lipsa de fonduri. Dar asta nu e valabil doar în perioada asta. Investiția e necesară, indiferent de timpul în care ne desfășurăm.
Ce nu va mai fi la fel?
Cred (sper) că vom fi mult mai atenți unii la alții, la nevoile, dorințele și durerile noastre. Cred că perioada asta ne-a luat niște lucruri, dar ne-a dat altele. Poate mai multă răbdare și empatie. Și separat de sectorul cultural, sper din tot sufletul că nu ne vom mai înghesui la cozi. Lucrul ăsta mi s-a părut întotdeauna terifiant și invaziv. Ce-i drept, sunt și eu anxioasă, dar cred că ține mai mult de bun simț :))
La ce lucrezi perioada asta?
Continui proiectul „Hey, pisi!”, prin intermediul unei colaborări cu cineclubul F-SIDES (urmează ceva bun de urmărit în București și în online), lucrez alături de colegii mei pentru Teatrul Improbabil, pregătesc un nou spectacol audio și încă niște proiecte diferite de teatru, despre care voi vorbi la momentul potrivit.
