Povestitorii de la Ideo Ideis

august 18, 2017
4 min read

Pe tine cine te minte? ne întreabă Ideo Ideis anul acesta. Nu știu dacă o pot numi chiar minciună și nu știu dacă pot identifica o singură persoană care să-mi fi zis asta, dar am auzit-o des, ca o credință generală: toate lucrurile mișto, cool, pentru tineri, se întâmplă în orașe mari. Acolo, în mijlocul metropolei o să simți viața, nu în vreun oraș uitat de lume. Și totuși, iată că nu la București sau Cluj găsim unul din cele mai fresh festivaluri de teatru, ci tocmai la Alexandria.

Ideo Ideis, festivalul național de teatru tânăr, ajuns deja la a XII-a ediție, vine o dată pe an la Alexandria. De când a început, Ideo a crescut în profesionalism și evenimente, iar printre atelierele și spectacolele de teatru, profesionist sau tânăr (dar, atenție, la fel de serios!), se organizează și masterclass-uri, sesiuni de întrebări și răspunsuri cu mentori precum Marius Manole sau Dorina Chiriac, dar și seara povestitorilor, o seară care m-a încântat extrem de tare.

ideo ideis
foto: Vlad Catană

Nu cred că sala de ședințe a Primăriei din Alexandria a mai fost vreodată la fel de primitoare ca sâmbătă, când ne-am așezat cu toții pe pufuri sau scaune în fața unei scene mici pe care, pe rând, au urcat „povestitorii”. Elena Calistru, Cosmin Pojonaru și Ovidiu Vanghele, de la Funky Citizens, au deschis seara, lansându-se în lungi explicații despre ce fac ei, ce înseamnă să fii ong-ist, de ce e important să lupți pentru drepturile tale, dar, mai ales, de ce e important să îți cunoști drepturile. E ceva ce a zis Elena Calistru și mi-a rămas bine în minte:

„E un drum cu doi interlocutori. Și undeva la mijlocul drumului ne întâlnim dar trebuie să facem pași unul spre celălalt.”

Că e mai ușor să punem un status supărat pe Facebook decât să ieșim în lume să ne cerem drepturile, mai ales când trebuie să o facem singuri și nu înconjurați de prieteni, e clar mai ușor, dar s-ar putea să descoperim că dacă reușim să ieșim din zona noastră sigură, poate reușim, într-un final, să-i și convingem pe ceilalți să ne asculte. Măcar merită încercat.

ideo ideis
foto: Vlad Catană

Cosmin Bumbuț și Elena Stancu (îi găsiți la Teleleu) au fost următorii speakeri și sunt, în general, exemplul că merită să riști totul pentru ce îți place cu adevărat să faci. Cred că asta e ceva ce foarte mulți tineri și adolescenți au nevoie să audă. Au vorbit despre Ultimul căldărar, film făcut aproape fără buget și premiat la TIFF pentru debut, despre subiectele care devin prieteni, despre cum este să lucrezi la ce îți place, fără presiuni exterioare, fără deadline-uri, fără directori care îți cer să alegi cu grijă subiectele, să nu superi publicul țintă.

ideo ideis
foto: Vlad Catană

A urmat o discuție despre minciunile-care-nu-sunt-tocmai-minciuni cu Roman Tolici, care ne-a purtat puțin prin copilăria lui în URSS, unde li se repeta zi de zi că americanii sunt gata să îi atace din clipă în clipă. „La căderea Uniunii Sovietice mi-am dat seama că nu am fost mințit. Toată chestiunea consta în cantitatea de informație și selecția unor adevăruri.” De aici am ajuns cumva la adevărul subiectiv, singurul care poate exista în artă, dar care, paradoxal, reușește să ne facă să ajungem la un adevăr veritabil.

ideo ideis
foto: Vlad Catană

Seara s-a încheiat cu Bogdan Stelea, care a început vorbindu-ne despre ce înseamnă să fii portar și a sfârșit cu lecții de viață despre cât de important este să fii relaxat în orice faci și să înțelegi că într-o confruntare există întotdeauna posibilitatea să și pierzi.

ideo ideis
foto: Vlad Catană

Nu mi-a venit să cred când m-am uitat la ceas și mi-am dat seama că stăteam de mai bine de patru ore ascultând toate poveștile astea și aș mai fi putut sta încă pe atât. Ideo Ideis are o energie aparte care te face să uiți și de orele târzii și de oboseală și unde, uneori, se găsește câte un necunoscut prieten să îți dea două pachete cu biscuiți când aude că îți e foame dar nu ai timp să mergi să mănânci pentru că în 10 minute începe următorul spectacol.

Categorii:
Melissa Antonescu

Melissa e fotograf, videograf și scriitor ocazional de articole. Face poze într-un mic studio, First Floor, lucrează la prea multe lucruri odată și e la curent cu bârfele din lumea filmului. În timpul liber scrie scenarii pentru filme ipotetice, visează să facă animații stop motion, salvează rețete de prăjituri ca să uite de ele și se relaxează făcând inventarul bibliotecii sale.

Cele mai noi articole

C Read More

Teatruiunie 21, 2025

Cum mi-am petrecut sfârșitul verii – o copilărie cu gust de amintire

Copilăria, cu miros de iarbă caldă și râsete scăpate printre lacrimi, își găsește ecoul scenic în spectacolul Cum mi-am petrecut sfârșitul verii, montat de Teatrul […]

D Read More

Teatruiunie 21, 2025

Decalogul după Hess – un portret scenic al negării și damnării – la Festivalul Atelier Baia Mare

În cadrul Festivalului Internațional de Artele Spectacolului ATELIER, ediția a 31-a, o ediție ce își propune să radiografieze teatrul nord-vestic prin diversitate tematică și stilistică, […]

M Read More

Teatrumai 14, 2025

„MASS” – teatrul ca loc al durerii, întrebării și iertării

Pe o scenă aproape goală – o masă, patru scaune și un candelabru luminos ce evocă imagini biblice – se întâlnesc patru oameni sfâșiați de […]

O Read More

Teatrumai 14, 2025

 „Omul Pernă” – coșmarul absurd al unui povestitor într-o dictatură fără ieșire

Montarea piesei „Omul Pernă” de Martin McDonagh, în traducerea lui Eugen Gyemant, aduce pe scena Teatrului Municipal Baia Mare o doză concentrată de umor negru, […]

Begin typing your search above and press return to search. Press Esc to cancel.

Sau caută un cunvânt cheie